Unui elev din Timiș i s-a făcut rău în timpul probei de matematică, iar un altul a fost eliminat din examen. Update: cum se simte elevul

examen 5

Unui elev din Timiș i s-a făcut rău în timpul probei de matematică, iar un altul a fost eliminat din examen.

Un elev din județul Timiș a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență ”Louis Țurcanu” miercuri, 21 iunie, după ce i s-a făcut rău în timpul probei de matematică din cadrul examenului de evaluare națională.

CITEȘTE ȘI: Zile pline de evenimente la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara: „Rudăria – Măsuratul Oilor și Ținutul Morilor de apă”, „Oale și cigăi pentru sarme” și „Noaptea de Sânziene”

În aceeași zi, un alt elev de la o unitate de învățământ din Timișoara a fost eliminat din examen, fiind depistat cu telefonul mobil asupra lui.

La nivelul județului Timiș, pentru examenul de evaluare națională au fost înscriși 5.232 elevi, 5.023 dintre aceștia prezentându-se pentru susținerea probelor la română și la matematică.

Joi, 22 iunie, are loc proba de limba și literatura maternă pentru elevii care învață într-o limbă a minorităților naționale.

UPDATE: Copilul căruia i s-a făcut rău în timpul probei de matematică provine din centrul organizat la Școala Gimnazială Mașloc. ”Din relatările președintelui comisiei de la Mașloc, am reținut că în timpul probei, elevul a plecat capul pe masă și, la insistențele asistenților, acesta nu a reacționat. A fost chemat președintele, s-a încercat de mai multe ori comunicarea cu minorul și pentru că acesta nu a dat niciun semn că i-ar auzi și că reacționează, s-a urmat imediat procedura de urgență și a fost solicitat prin 112, serviciul de ambulanță. Precizăm că punctul de ambulanță este în localitate și imediat a fost anunțată familia. Nu s-a solicitat subiect de rezervă, luându-se în considerare ceea ce a scris elevul până la acel moment. A fost opțiunea părinților/reprezentanților legali ai minorului”, a declarat inspectorul școlar general Aura Danielescu.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *