Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Congresul Mondial UISPP

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Congresul Mondial UISPP

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Congresul Mondial UISPP

În perioada 5-9 septembrie, Universitatea de Vest din Timișoara este gazda celei de-a XX-a ediții a Congresului Mondial al UISPP (Uniunii Internaționale a Științelor Preistorice și Protoistorice).

Uniunea structură profesională înființată la 28 mai 1931, la Berna, și reunește toate științele legate de studiile preistorice și protoistorice: arheologie, antropologie, paleontologie, geologie, zoologie, botanică, științe ale mediului, fizică, chimie, geografie, istorie, numismatică, epigrafie, matematică și altele.

Din 29 septembrie 1955, UISPP este membru al Consiliului Internațional pentru Filosofie și Științe Umaniste, afiliat UNESCO.

Tema generală a acestei ediții este Interdisciplinaritatea în arheologie. Programul științific este structurat pe 40 de sesiuni și cuprinde peste 400 de prezentări susținute în limbile oficiale ale congresului, engleză și franceză.

CITEȘTE ȘI: 583 de lei pentru 187 de metri pătrați

Celor patru sesiuni generale dedicate teoriei și practicii arheologice, Paleoliticului, Neoliticului și Epocii metalelor, li se alătură o serie de sesiuni și prelegeri publice care abordează subiecte de interes care rezonează cu tema generală a acestei ediții aniversare a congresului precum antropologia, arheometria, arheoacustica, politici privind patrimoniul arheologic.

Evenimentul îi va aduce împreună pe 300 de participanți din ţări ale Uniunii Europeane, dar și un contingent semnificativ din SUA, Marea Britanie, Ucraina, Republica Moldova, China, India, Australia, Filipine și state de pe continentul African (Maroc, Algeria, Tunis, Nigeria, Egipt etc).

Cu ocazia congresului vor fi editate volumele „Pre- şi Protoistoria României”, coordonat de cercetător ştiinţific Valeriu Sârbu şi conf. univ dr. Dorel Micle, şi “Interdisciplinarity in Archaeology – UISPP 2023. Book of Abstracts” sub coordonarea asist. univ. dr. Andrei Stavilă, drd. Bogdan Alin Craiovan şi drd. Roxana Cirţ.

În cadrul congresului vor avea loc şi conferinţe publice pe teme de interes, precum rolul sării în modelarea comunităţilor umane de-a lungul timpului şi rolul spaţiului românesc în procesul de neolitizare, susţinute de către cercetătorii Valeriu Kavruk şi Mihai Gligor.

O a treia conferinţă publică va fi susţinută de către Francois Djindjan, preşedintele UISPP, şi are ca titlu «O generație distrusă și uitată: arheologi ucraineni victime ale epurărilor staliniste». Conferinţele se adresează atât participanţilor la congres, dar mai cu seamă publicului larg, interesat de cercetarea arheologică.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *