Unda verde a rămas la stadiul de dorință

big brother 3

Primarul Timișoarei s-a arătat nemulțumit de specialiștii care lucrează la sistemul de management al traficului, pentru că aceștia nu au în vedere unda verde.

„Eu sunt supărat pe specialiștii care au creat sistemul, pentru că aplică optimul monocriterial. Ei spun că pe ei îi interesează doar ca timpul necesar ca să se ajungă dintr-un punct în altul să fie cât mai scurt. Dar, în acest fel, se ajunge la alte probleme.
semafor 1
Ai plecat de la un semafor pe verde, la următorul nu găsești verde și stai puțin. Pe ansamblu, timpul necesar de la A la B este de trei minute.

Dar, cu o altă abordare, cea a undei verzi, chiar dacă stai puțin mai mult la un semafor, când pleci le găsești pe verde pe celelalte. Timpul este mai mare, să zicem de patru minute, dar ai, în schimb, confort, nu ești șicanat în trafic. Am vorbit de nevoia de abordare multicriterială, dar ei o țin cu timpul mai scurt.

Este adevărat că faci 1-2 minute în plus, dar ai confortul dat de unda verde, nu soliciți mașina, nu produci noxe și nici zgomot”, a explicat Nicolae Robu.

Deocamdată, șoferii timișoreni nu au prea avut parte de binefacerile sistemului de management al traficului, e drept, și pentru că există încă multe șantiere în Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Unda verde a rămas la stadiul de dorință

  1. Robu nici macar nu se poate exprima corect cand afirma ca daca unda verde ar functiona la un parcurs cu 1-2 minute in plus nu se produce poluare si zgomot! In cele 2 minute in plus pentru a parcurge o distanta intre A si B motorul degaja… parfum dupa logica sa. Cat priveste abordarea multicriteriala, termen folosit aiurea in cazul de fata, Robu sa dea lectii de management primariei din Dumbravita care prin amplasarea stalpilor pentru troleibuz a blocat largirea la 4 benzi a soselei spre autostrada pe motiv ca ar trece mai putine masini/ora.Acum cand au vazut ca poluarea este mai mare tocmai datorita vitezelor reduse, vor sa mute din nou stalpii pentru a largi strada la 4 benzi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *