Undă verde, doar din noiembrie

semafor 3

Timișorenii care au văzut graficul de punere în funcțiune a noilor semafoare din oraș și care au crezut că la sfârșitul lunii iulie vom circula mai ușor trebuie să aibă răbdare încă patru luni.

Primarul Timișoarei a explicat de ce: „Proiectul de management al traficului este unul foarte complex, ați văzut că deja au apărut diverse afișaje în oraș, sunt locuri unde poți vedea viteza cu care circuli, unele radare deja sunt puse în funcțiune, semafoarele funcționează pe intermitent pentru a fi testate, pentru a se vedea că merg comunicarea și sistemul de comandă.

Pe parcursul acestor luni, până la 1 noiembrie, se va realiza și ajustarea parametrilor de funcționare, astfel încât să se asigure optimul în trafic, ceea ce înseamnă undă verde cât mai potrivită cu realitățile concrete din trafic pe arterele cele mai încărcate, care produc cele mai mari probleme”.

Conform specialiștilor pe care i-a consultat Nicolae Robu, vor fi necesare patru luni pentru ca sistemul să învețe traficul din Timișoara.

Este vorba despre un sistem autoinstruibil, care nu a fost programat dinainte cât să asigure verde, roșu sau galben în diversele intersecții.

„În mod adaptiv, sistemul, primind informații de la cele 230 de camere video pe care le avem montate în oraș, privind numărul de vehicule, sensul, viteza de deplasare a acestora, se decide cât să fie verde într-o intersecție sau în alta, pe o direcție sau alta.

E nevoie de timp de rulare pentru ca, din mers, să se tragă concluzii privind arterele cele mai încărcate, direcțiile pe care trebuie să se asigure undă verde în mod prevalent, pentru ca descărcarea din trafic să fie cât mai bună”, a explicat primarul.

Tot el a dat asigurări că la sfârșitul lunii octombrie toate cele 134 de intersecții semaforizate vor fi sub controlul noului sistem și se va circula mai ușor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *