Un veritabil haos! Studenții și profesorii de la Politehnică și Universitatea de Vest, cot la cot cu riveranii, se bat pe locurile de parcare (foto)

Un veritabil haos! Studenții și profesorii de la Politehnică și Universitatea de Vest, cot la cot cu riveranii, se bat pe locurile de parcare (foto)

Un veritabil haos în circulația de pe strada Traian Lalescu, dar și în parcările Politehnicii, a Bibliotecii UPT și a Universității de Vest, s-a creat după introducerea unei piste de biciclete, lată, cu două sensuri, pe strada Traian Lalescu.

De ani de zile, accesul în parcarea din fața Universității de Vest este restricționat cu cartelă, la fel și în spatele Bibliotecii UPT, unde au liber cadrele universitare și personalul tehnic. Sute de studenți care folosesc automobilul se bat, într-un veritabil concurs de manevre, nervi și claxoane, să găsească un loc de parcare în zonă.

Toate străduțele dintre bulevardele Victor Babeș și Vasile Pârvan sunt înguste și, chiar dacă sunt cu plată în sistem Timpark, aici se duce pe timp de zi o bătălie între studenții care vin la cursuri și rezidenții care își găsesc cu greu loc de parcare, uneori la câteva străzi distanță de adresa de domiciliu.

După ce administrația Fritz a delimitat noua pistă de biciclete, pe care, evident, parcarea mașinilor este interzisă și vânată cu amenzi de către poliția locală, criza locurile de parcare s-a amplificat. Zeci de mașini blochează accesul îngust la parcarea de pe Traian Lalescu și la accesul și mai îngust din fața Politehnicii și a clădirii bibliotecii UPT.

Un veritabil haos! Studenții și profesorii de la Politehnică și Universitatea de Vest, cot la cot cu riveranii, se bat pe locurile de parcare (foto)

Claxoanele, nervii și manevrele extreme, la centimetru, sunt la ordinea zilei. Mai grav este că, nefiind alternative, mulți parchează direct pe stradă, blocând și ieșirea celor din parcări, dar și circulaţia celorlalte mașini. Din nou, se ridică problema accesului autospecialelor de intervenție, cum ar fi cele de pompieri sau ambulanțele, în cazul unor urgențe medicale, în caz că apar situații de urgență, neprevăzute.

Cum limitările fizice nu permit extinderea numărului de locuri de parcare, metoda la care s-au adaptat toți șoferii este parcarea pe unde apucă și vânătoarea de locuri, pe vechiul principiu “primul venit, primul servit”.

Nici măcar prezența polițiștilor locali sau a celor de la Rutieră nu poate rezolva congestionarea excesivă a traficului în zonele menționate. Cel mult, Poliția Locală dă amenzi, chestiune care nu rezolvă minusul de locuri pentru autoturisme, ci, dimpotrivă, îi irită și mai mult pe cei care, cu abonament Timpark sau fără, nu au unde să își lase autovehiculele.

Și, pentru ca tragi-comedia să fie completă, înghesuiala este atât de mare, încât nici măcar autoutilitarele Timpark, cele pentru ridicat mașini, nu au loc să treacă și să opereze, așa cum este menționat în regulament și cum este afișat sub semnele de “oprirea interzisă” sau ”staționarea interzisă”.

Semn că, așa cum Renașterea bănățeană a mai sesizat, cei din Comisia de Circulație a Primăriei Timișoara sunt fie depășiți de situație, fie habarniști în materie de management al traficului.

Cireașa de pe tort este pierderea unor locuri de parcare prin instalarea de stâlpi (bolarzi), noua modă a administrației Fritz, după modelul de pe strada Eneas și din Piața Hunedoara.

Un veritabil haos! Studenții și profesorii de la Politehnică și Universitatea de Vest, cot la cot cu riveranii, se bat pe locurile de parcare (foto)

CITEŞTE ŞI: Restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din Timişoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Un veritabil haos! Studenții și profesorii de la Politehnică și Universitatea de Vest, cot la cot cu riveranii, se bat pe locurile de parcare (foto)

  1. Eu zic sa facă rampă pentru autoturisme sa poată studenții sa între direct în amfiteatru la cursuri!
    Primul lucru e sa blocheze mașinile sa iasă din parcare. Sa vina cu boierul de amende și rand pe rand sa de-a studenților amendă.
    Complexul studențesc nu e departe. Pot veni pe jos. Mișcarea face bine.
    Profesori au dreptul sa vină cu autovehiculul propriu, unii stau departe, alții sunt bătrâni și vin greu pe jos.
    Fritz face cum vor mușchii lui, încă!

  2. Nu s-apunctat si desfiintarea locurilor de parcare de vis-a-vis de UVT unde s-a introdus o pista de biciclete si aruncate niste bancute in zona fostelor locuri de parcare (vreo 25). Spatiul permitea cu imbunatatiri si locuri parcare si piste biciclete fara probleme, mai ales ca nu e nici o aglomeratie pe acest coridor de acces pe malul Bega.
    In zona sunt 25000 studenti si vreo 2000 cadre din universitati iar zona e sufocata indiferent de masuri.
    Daca ne uitam la nivel de oras, vedem un asediu in desfiintarea locurilor de parcare, ingustarea strazilor renovate, etc
    Incompetenta dovedita care incepe prin a distruge/ strica ce deja este, in loc sa se construiasca alternative apoi sa “modernizeze” . Cred ca scopul final ar trebui sa fie imbunatatirea tuturor situațiilor si nicidecum rezolvarea unora in detrimentul altora.
    Dar ce asteptari sa avem de la actualii carmuitori ai orasului… in loc sa stam cu burta pe probleme mai bine ne filmam non-stop si jucam rol de influencer ce pozeaza in primar

  3. Vă mulțumesc că ați sesizat ce s- a întâmplat în zonă ! Lucrez în zonă, sunt navetistă, la fel ca multi timișoreni care au construit case în comunele lipite de Timișoara, deci nu pot renunța la mașină, plătesc parcarea , dar nu mai am unde parca !
    Sunt bune pistele de biciclete, dar trebuie găsită o zonă de parcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *