Un tren cu 300 de pasageri care circula pe ruta Timişoara Nord – Bucureşti Nord a rămas blocat în câmp de peste o oră

tren 8

Aproximativ 300 de pasageri ai trenului Timişoara Nord – Bucureşti Nord au rămas, marţi, pe un câmp din judeţul Olt, timp de mai bine de o oră, după o defecţiune a locomotivei. CFR Călători a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la incident.

Incidentul a avut loc marţi, în zona comunei Radomireşti, din judeţul Olt, în momentul în care trenul a încercat să frâneze.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat că cei aproximativ 300 de pasageri din tren „au fost în siguranţă şi şi-au continuat călătoria cu acelaşi tren”, după mai bine de o oră de staţionare, în câmp.

Reprezentantul CFR Călători a adăugat că se cercetează cauzele care au dus la producerea incidentului.
„Vagoanele nu au rămas pe câmp. A fost un incident în circulaţia trenului 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord. Acest tren a frânat automat în zona Radomireşti, din cauza unei probleme apărute în circulaţie. Cei aproximativ 300 de pasageri au fost în siguranţă şi şi-au continuat călătoria cu acelaşi tren. Trenul şi-a reluat, practic, traseul după aproximativ o oră de staţionare. La acest moment sunt cercetate cauzele care au condus la incident”, a declarat Alina Predescu.

În ceea ce priveşte informaţia potrivit căreia locomotiva şi-ar fi continuat drumul, în timp ce cele opt vagoane au rămas în câmp, reprezentantul CFR a spus: „Nu ştiu să vă spun exact care au fost manevrele care s-au efectuat”, conform mediafax.ro.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Un tren cu 300 de pasageri care circula pe ruta Timişoara Nord – Bucureşti Nord a rămas blocat în câmp de peste o oră

  1. Situatia este determinata de indivizii din politica care din prostie sau pentru avantajarea transportului rutier a unor privati nu aloca bani pentru investitii si achizitii de material rulant!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *