Un timișorean, încă un arestat în cazul exploziei bancomatului din Arad

retineri explozie bancomat arad

Un al treilea bărbat a fost arestat preventiv în dosarul exploziei bancomatului din Alfa. Este vorba despre un timișorean.

Acesta a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale (SIC) din cadrul IPJ Arad, vineri, 22 martie, fiind prezentat Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă, instanța admițând-o. Potrivit informațiilor pe care le deținem, timișoreanul făcea parte din grupul care a provocat explozia bancomatului din cartierul Alfa, însă nu ar fi participat la această infracțiune.

În acest caz au fost reținuți: prima dată un bărbat de 32 de ani, din Semlac, în data de 11 martie, în urma unor percheziții (în urma cărora au fost descoperite și ridicate mai multe instrumente de spargere, două butelii de oxigen și acetilenă, racordate la furtunuri cu regulator de gaz cu manometre, și un cablu electric cu electroșoc, confecționat artizanal); a doua oară un alt bărbat, în vârstă de 31 de ani, născut în Albania, cu domiciliul în județul Maramureș, care a fost depistat în urmă cu două zile și prezentat spre arestare.

La sfârșitul săptămânii trecute, însă, polițiștii din cadrul SIC au pus mâna pe un al treilea bărbat. Acesta, împreună cu ceilalți doi arestați preventiv în cauză au încercat aceeași metodă: de a fura bani dintr-un bancomat din Timișoara, provocând o explozie. Astfel, trio-ul care spărgea bancomate a fost decimat. Spargerea bancomatului din orașul vecin a avut loc într-o zi din ianuarie, înainte de cel din cartierul Alfa.

Timișoreanul a contestat miercuri, 27 martie, măsura preventivă luată împotriva lui de către Judecătoria Arad, la Tribunalul Arad.

Instanța a respins contestația bărbatului ca fiind inadmisibilă, acesta rămânând în continuare în arest.

La momentul prinderii primului bărbat din cei trei, IPJ Arad a remis următoarea informare: „În urma investigațiilor a reieșit că în perioada 6 – 14 ianuarie 2019, persoanele vizate ar fi încercat să sustragă bani dintr-un ATM din Timișoara, iar la data de 14 ianuarie, ar fi sustras 424.880 de lei din interiorul unui bancomat din Arad, în urma provocării unei explozii care a distrus ATM-ul.

De asemenea, după ce un bărbat a fost depistat în municipiul Arad, a fost indisponibilizat autoturismul folosit la săvârșirea faptelor.

Bărbatul și femeia au fost reținuți pe baza de ordonanță de reținere, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere”.

În urma cercetărilor efectuate, femeia, care este și soția primului bărbat arestat în cauză, are calitatea de martor în cauză.

Pentru prinderea celor trei s-au efectuat investigații sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale, fiind angrenați în cauză și polițiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor, Direcția Operațiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române, precum și polițiști de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad și de la inspectoratele de poliție din județele Timiș, Bihor, Maramureș, Cluj, Brașov, Argeș și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Încă din vara anului trecut, metoda „aruncării în aer” a bancomatelor a devenit preferată printre infractori, astfel de cazuri fiind raportate în județele Brașov, Giurgiu sau Brăila.

Dintre cazurile înregistrate la nivel național, doar la Arad au fost identificați și prinși autorii. Pentru a sparge bancomatele, spărgătorii folosesc o acumulare de gaze de la o butelie ce conduce la o explozie, conform aradon.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *