Un timișorean cu sânge de sârb nu s-a lăsat călcat în picioare de funcționarii primăriei

Sava Gruin

Sava Gruin a dat în judecată Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, care l-a somat să plătească o sumă de bani pe care n-o datora. Tribunalul Timiș i-a dat câștig de cauză reclamantului și a obligat municipalitatea să-i plătească omului și cheltuielile de judecată, sentința rămânând definitivă, fiindcă pârâta n-a mai făcut recurs.

Ajuns la 74 de ani, timișoreanul Sava Gruin, ale cărui origini sârbești sunt relevate de sonoritatea numelui, are multe de povestit. Inginer de meserie, actualmente pensionar, domnul Gruin a umblat mult prin Europa, în special prin Serbia și Germania, țări unde se simte ca peștele în apă. Din păcate, însă, în cazul dumnealui, zicala „Nu-i niciunde ca acasă” și-a schimbat total semnificația, în sensul că nicăieri nu a mai fost supus la șicane de genul celor pe care i le-au servit unii funcționari publici din Timișoara.

Știm, nu descoperim nici o Americă dacă vă arătăm cum angajații statului, plătiți din buzunarele contribuabililor, în loc să-i ajute și să-i îndrume, îi încurcă, îi sfidează și, nu de puține ori, încearcă să-i și păcălească. Și, totuși, credem că întâmplările prin care a trecut Sava Gruin în ultimii doi-trei ani merită să fie făcute publice…

Somații, în loc de condoleanțe
Mama domnului Sava Gruin, Angelina, a încetat din viață în ziua de duminică, 3 februarie 2013, iar a doua zi, luni, 4 februarie, decesul acesteia a fost înregistrat la Serviciul de Stare Civilă al Primăriei Timișoara. Ce credeți că se întâmplă la o zi după înregistrarea decesului Angelinei Gruin?

Vestiți în general pentru lentoarea cu care mișcă, funcționarii de la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, în frunte cu însuși celebrul Adrian Bodo au emis, în 5 februarie (!!), o somație și un titlu executoriu pe care le-au expediat pe adresa decedatei, punându-i în vedere că figurează în evidența fiscală cu o sumă restantă de 632 de lei pentru care s-a început executarea silită!

Suma în cauză reprezenta, pasămite, un impozit pe terenul extravilan cu o suprafață de 3,12 hectare, deținut de Angelina Gruin și situat undeva pe Calea Torontalului, în apropiere de sediul companiei Coca-Cola. Debitului restant de 494 de lei (corespunzător anilor 2011 și 2012), competenții slujbași ai Direcției fiscale îi adăugaseră și o majorare de întârziere de 138 de lei, astfel ajungându-se la suma finală de 632 de lei.

Istoria unui teren bine plasat
E momentul să deschidem o paranteză și să vă spunem istoria respectivului teren extravilan, unul aflat într-o zonă industrială, în care sunt trase gazul și curentul, unde există alimentare cu apă și canalizare, vorbim deci de un teren extrem de bine plasat. Acea suprafață a fost dăruită, în semn de recunoștință, în 1947, de către statul român veteranului de război Vlastimir Gruin, tatăl omului nostru.

Prin 1955, Vlastimir Gruin donează suprafața cu pricina statului, pentru ca, în 2002, în baza Legii retrocedării terenurilor agricole, fiul acestuia, Sava Gruin, să solicite, în numele mamei sale, Angelina (Vlastimir murise în 1993), înapoierea terenului respectiv.

Așadar, din 2002, Angelina Gruin este proprietară, cu acte în regulă, asupra terenului extravilan din Calea Torontalului, pentru care nu a plătit niciodată impozit, fiind scutită, ca văduvă de veteran de război, conform prevederilor Legii 44/1994, modificată prin Legea 303/2007.

Cum a reuşit Sava Gruin să câştige bătălia cu municipalitatea aflaţi din ziarul „Renaşterea bănăţeană” de vineri, 10 iulie!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un timișorean cu sânge de sârb nu s-a lăsat călcat în picioare de funcționarii primăriei

  1. Trebuiau dati in judecata semnatarii somatiei, ca pe ei nu-i intereseaza cat si cum pierde institutia… Dar cand e vorba de ei problema se schimba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *