Un taxi numit dorinţă

De când onorabilii din Primăria Timişoara au decis să planteze semafoare din 20 în 20 de metri, circulaţia în oraşul de pe Bega s-a dat peste cap.

Nu o spun din punctul de vedere al unui şofer, pentru că nu deţin carnet de conducere. Sunt un simplu… client permanent al firmelor de taximetrie şi, de mai bine de două luni, înroşesc telefonul, timp de o oră, în căutarea unei maşini care să mă ducă la destinaţia dorită.

Din cauza şantierelor deschise fără nici o noimă, a zecilor de semafoare şi a faptului că la orele de vârf circulaţia e aproape paralizată, nu dau nicicum de un taxi.

Sun şi iar sun. Încerc să respir adânc, să nu mă enervez şi, vrând-nevrând, mai stau încă o oră în propriul birou, cu receptorul în mână, în cautarea unui taxi pe care-l numesc deja dorinţă.

Îmi iau relaxată doza de calmante, de aer respirabil, printre atâtea „Mai reveniţi”, şi „Nu vă găsim” şi purced să formez din nou, pentru a nu ştiu câta oară, un alt număr de telefon de la vreo firmă de taximetrie.

De-abia după ora 19, când trec orele de vârf, îl şi găsesc, dar nici aşa nu ajung prea repede acasă. Între mine şi… staţia terminus se înşiră nu mai puţin de …11 semafoare. Iar din două în două minute, arătările astea îmi zâmbesc a verde… pentru pietoni.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 Răspunsuri “Un taxi numit dorinţă

  1. Rusine ,rusine, rusine, este inadmisibil ce se intampla cu semaforizarea excesiva a circulatiei rutiere din Orasul Timisoara. Parca e casa de nebuni…oare cat mai rabda timisoreni indiferent ca sunt soferi sau nu pentru ca toata lumea sufera din cauza primarului Robu care este rau intentionat si se razbuna pe cetateni obligandu-i sa respire monoxid de carbon la greu din cauza ca masinile stationeaza la semafoarele din 10 in 10 metri, obligand soferi sa inebuneasca pana traverseaza orasul. Este inadmisibil asa ceva… Trebuie luata atitudine impotriva risipei banilor comunitati noastre, bani aruncati pe semafoare fara numar…. va mai aduceti aminte de indicatoarele de circulatie din 10 in 10 metri ,de pevremea lui Ciuhandru… asa se cheltuiesc bani timisorenilor pe proiecte aiurea, dar care fac mult rau comunitati. Pacat de orasul acesta minunat ca nu are parte de un primar cu scaun la cap care sa respecte timisorenii si sa faca ce trebuie pentru ei..

  2. E foarte clar ca acesta semaforizare agresiva e afacerea cuiva,si nu trebuie sa fii in geniu sa-ti dai seama de acest lucru. Rolul semafoarelor este de a interveni pentru a fluidiza circulația si pe bulevardele intens circulate sunt binevenite alături de o unda verde. Dar pe străzi ca str. Tinereții si sensul de la pta iosefin,pe str.3 August si intersecția cu St cel Mare,pe str prayer unde circula doar tramvaiele, taxi si riveranii, si exemplele pot continua, aceste semafoare nu fac altceva decât sa îngreuneze circulația si prezenta lor nu se justifica câtuși de putin. Probabil ca de robu o sa spună ca sunt pentru siguranța cetățeanului si ne putem aștepta ca pe viitor sa ne pună câte un semafor si la ieșire din curte, tot pentru siguranța cetățeanului. Rușine administrației dl. Robu. Menționez ca am facut greșeala sa-i încredințez votul meu de 2 ori dar a 3a oară nu se va mai întâmpla asta. Totuși poate e prea tarziu….

  3. pentru din timisoara ar tebui semafoare la fiecare colt.felicitari d-le primar.bul. vasile parvan exceptional.

  4. Sper ca si dl primar sa fie la fel de furios ca si soferii din Timisoara, si dupa finalizarea proiectului IDIOT cu semafoarele sa dea dispozitie sa le inchida pe cele mai multe. Fiind un sofer orecare constat cu stupoare ca cele mai multe semafoare sunt total in plus, s-au plantat si in intersectiile unde nu au nici un rost. Daca dl primar nu ia atitudine SIGUR ca in scurt timp efectiv vor disparea semafoarele care nu-si au rostul, sau ce putin se vor avaria iremediabil…Sper ca suferintele doamnei/domnisoarei jurnaliste sa se termine cat mai curand pentru ca si noi soferii avem nervii intinsi la maxim, suntem aproape in pragul disperarii. Aviz domnului primar!

  5. ar trebui sa mergeti pe jos !!!! 11 semafoare x 20 metri = 220m .. normal ca nu o sa vina nici un taxi sa va transporte pe distanta asta !

    1. Eu sunt biciclist fac ruta complexul studențesc pina la dumbravita si pierd timp la fiecare semafor din timisoara pina la dumbravita in jur de 30 de minute asta nu contează ca afara dacă pluoa ma face udlioarca pina ajung la lucru cu tot cu pelerina o data ce ma mai imbolnavesc de raceala de gripa ce o mai primesc de la ploaie trimit primăria in judecata simplu fapt ca este un incompetent de primar acolo care îmbolnăvește un cetatean care lucra de 11 ani la o firma cu patroni si am 34 de ani

Lasă un răspuns