Un şofer hunedorean şi-a omorât copilul de 7 luni

accident2

Accident cu patru victime, în această dimineaţă, pe şoseaua care leagă oraşele hunedorene Haţeg şi Călan. Un şofer de 37 de ani din Petroşani a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul unui minor de 7 luni, rănirea gravă a unei femei de 30 de ani, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unei alte pasagere în vârstă de 54 de ani, toţi din municipiul Petroşani. Este vorba despre o familie, soţ soţie, fiu şi soacră.

Întrucât accidentul a avut loc pe un drum în linie dreaptă, poliţiştii cred că şoferul a adormit la volan sau a suferit de unele afecţiuni medicale.

Accidentul a avut loc în jurul orei 09:30, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, agent Laura Bradu. „Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Petroşani, care conducea un autoturism pe DN66, dinspre localitatea Haţeg spre Călan, pe o porţiune de drum în aliniament, pe raza localităţii Bretea Stereiului, a pierdut controlul asupra autoturismului şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare”. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

radioresita.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *