A ieşit aşa cum a vrut Viorica Dăncilă şi cum, dealtfel, era previzibil. Premierul şi-a adjudecat funcţia de preşedinte al PSD, în cadrul unei competiţii mai mult de faţadă, în care ceilalţi competitori s-au dovedit a fi nepregătiţi pentru o miză atât demare.
Normal, acum, noua conducere transmite mesaje de unitate, afişând un optimism fără prea multe fundamente reale.
Se spune că s-a format o echipă competitivă, că există un program de relansare, că se atrag tineri în partid, că va curge numai lapte şi miere şi că PSD ar putea da chiar şi noul preşedinte al României. Poate că strategia nu e rea, aşa cum nu au fost nici multe dintre măsurileimplementate, deja, de PSD: creşterea salariilor, a pensiilor, reducerea unor taxe, crearea de locuri de muncă şi încă alte realizări care au pălit, însă, în faţa imaginii negative care i-a fost construită lui Liviu Dragnea. În final, acest lucru i-a fost fatal PSD-ului la alegerile europarlamentare, cu toate creşterile economice evidente.
Ce va fi de-acum înainte? Nu s-a schimbat nimic, pentru că rămânem în aceeaşi paradigmă, care este o mană cerească pentru opoziţia PSD. Pot sa făcă social-democraţii salariile mai mari ca în Germania şi să transforme chiar şi drumurile comunale în autostrăzi, pentru că ETICHETA care i-a fost pusă preşedintelui partidului nu poate fi dată la o parte. „Analfabeta”, agramata”, „Veorica” şi „proasta satului” sunt expresiile care s-au cimentat adânc în mentalul colectiv şi pecare opoziţia va avea grijă să le menţină calde, aşa cum a făcut şi cu imaginea lui Liviu Dragnea.
Probabil, după acest congres, se vor schimba unele lucruri în PSD, chiar în bine, speră simpatizanţii partidului. ETICHETA, însă, nu poate fi ştearsă, oricât de mult s-ar mări salariile. Am văzut asta cu toţii în 26 mai, mai puţin activulPSD, care a decis la congres că salvarea guvernării este mai importantă decât supravieţuirea partidului.
Drept concluzie, rămânem cu un singur cuvânt, unul careva cântări enorm în alegerea electoratului: „Veorica”
Un partid, un blestem pentru România, nevoită să joace un rol de fraier, la nesfârșit, când sferto-docții și agramații profită la infinit de naivitatea și credulitatea ei nemarginită!
Făra pesede! (A se citi fără ghilimele).