Un sfert de veac de activitate

UMF Timisoara

Academia de Științe Medicale din Timișoara organizează luni, 24 iunie, de la ora 13, în Sala Senatului a Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș”, o sesiune jubiliară cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate.

”Evenimentul dorește nu doar să marcheze un sfert de veac de activitate, nu doar să evidențieze <<academia>> ca for de consacrare, ci și să privească în viitor, cercetarea actuală fiind interdisciplinară și reunind experiența și spiritul enciclopedist al generațiilor mai vechi cu spiritul practic și îndemânările tehnice ale generațiilor tinere, toate puse în slujba cauzei nobile căreia ne-am dăruit – sănătatea omului”, a transmis prof. dr. Gheorghe Băcanu, primul președinte al filialei (în perioada 1994-2005).

Academia de Științe Medicale a fost înființată în anul 1935 prin Legea nr. 91, aprobată de Senat și Camera Deputaților iar apoi promulgată prin Decret Regal. Acest fapt a fost posibil datorită eforturilor făcute de academician Daniel Danielopolu, care a devenit secretar permanent al academiei până în anul 1948, când a fost desființată de regimul comunist. În anul 1969, printr-un Decret al Consiliului de Stat a fost reînființată, având atribuții mai scăzute în comparație cu legea inițială. După 1989, Academia de Științe Medicale a fost reorganizată de acad. Ștefan Milcu, în calitate de președinte al acesteia, iar în anul 2004 prin Legea nr. 264 s-a restabilit situația din anul 1935 și actualmente funcționează pe baza acestei legi și a Statutului aprobat prin H.G. nr.1665/2004.

Academia are un număr fix de 190 membri titulari, 41 de membri corespondenți și membri de onoare din țară și străinătate.

În tot timpul existenței sale, Academia de Științe Medicale a constituit un for de consacrare și de activitate în domeniul cercetării medicale, neprimind niciodată în rândul membrilor săi personalități politice ale diferitelor timpuri. Activitatea academiei se desfășoară în cadrul secțiilor de specialitate și în cadrul filialelor teritoriale, înființate în localitățile cu minimum zece membri.

După 1989, în Timișoara eforturile de revigorare a activității academice în domeniul științelor medicale au fost coordonate de acad. Pius Brânzeu, care, prin numeroase adrese și întâlniri directe cu conducerea centrală a academiei, a propus ca o serie de personalități marcante din medicina timișoreană să devină membri. La începutul anului 1994 erau șase membri, iar în sesiunea din aprilie 1994, încă șapte timișoreni au fost primiți în academie, fiind îndeplinite criteriile de înființare a unei filiale, lucru care s-a întâmplat în 30 iunie. De-a lungul celor 25 ani de existență, filiala a organizat 56 de sesiuni de comunicări științifice, având deseori invitați personalități de marcă din țară sau străinătate. În prezent, filiala numără 24 de membri (15 titulari, patru corespondenți și cinci membri de onoare), fiind condusă de prof.dr. Margit Șerban – președinte, prof.dr. G.I.Mihalaș – vicepreședinte și prof.dr. Petru Matusz – secretar.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *