Un procuror din Timișoara, selectat pentru a studia la Bruxelles

Procurorul Ciprian Dorobanţu, eliberat din funcţie, ca urmare a condamnării definitive

Un magistrat din Timișoara a fost selectat de Institutul Național de Magistratură pentru a face a o vizită de studiu la EUROJUST.

Este vorba despre procurorul Alexandru Octavian Ceaușu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara care, împreună cu un coleg desemnat de la instituția similară din Suceava, va pleca la Bruxelles, unde, în cadrul programului de lucru la instituțiile europene care își desfășoară activitatea în capitala Belgiei, va avea ocazia să își extindă cunoștințele legate de procesul legislativ de la nivelul UE precum și de funcționarea, procedurile și rolul instituțiilor gazdă.

Vizita de studiu este organizată de Rețeaua Europeană de Formare Judiciară, fiind alocate 30 de locuri pentru toate statele membre, din care două au fost obținute, în urma selecției de dosare, de cei doi magistrați români.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *