Un primar din Caraş-Severin leagă judeţul de Timişoara printr-un proiect PNDL

brian filimon

Peste 5 milioane de lei merg spre Măureni. Primăria comunei cărăşene a reușit să obțină aprobarea pentru finanțarea a cinci proiecte majore prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Pentru prima dată în istoria comunei Măureni administrația locală are șansa de a accesa fonduri guvernamentale concomitent pentru cinci proiecte majore. Cel mai important dintre acestea, de peste 4.270 de mii de lei este refacerea și modernizarea drumului comunal Șoșdea (CS) – Tormac (TM) în lungime de 6 km, care va scurta cu peste 25 de kilometri calea spre Timișoara, pe relaţia Reșița – Bocșa – Măureni, a precizat Brian Filimon – edilul comunei cărăşene.

Celelalte proiecte sunt de anvergură mai mică, dar la fel de importante pentru comuna Măureni şi satul aparţinător, Şosdea. Este vorba despre termoizolarea clădirilor şcolilor din Măureni şi Şoşdea, construirea unei grădiniţe în Şoşdea şi a unui dispensar cu 5 cabinete noi în Măureni.

Brian Filimon a mai spus că, până la 31 noiembrie trebuie pusă la punct documentația, iar până pe 31 decembrie să fie semnate contractele, iar în ceea ce priveşte lucrările propriu-zise la cele 5 obiective, acestea vor demara cel mai probabil în primăvara anului viitor, conform radioresita.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Un primar din Caraş-Severin leagă judeţul de Timişoara printr-un proiect PNDL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *