Un nou târg de adopții canine la Timişoara

Un nou târg de adopții canine la Timişoara

Cel de-al doilea târg din cadrul campaniei de promovare a adopţiilor din adăpostul public pentru câini, derulat sub sloganul „Şi mie îmi stă bine în lesă! Ia-mă acasă!”, va avea loc în 11 septembrie 2021, între orele 10-14, pe platforma betonată din Parcul Alpinet (lângă terasa Flora).

Concesionarul activităţii de gestiune a populaţiei canine fără stăpân, în colaborare cu asociaţiile de protecţie a animalelor Ecovet şi Patrocle pregătesc spre adopţie, şi în cadrul acestui târg, un număr de 15 câini, deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi şi microcipaţi.

“În fiecare zi de sâmbătă, la Danyflor, cu sprijinul voluntarilor, se derulează programe de socializare a patrupedelor aflate în adăpost, aşteptându-şi stăpânul, iar adopții se pot face în fiecare zi. Informaţii detaliate pot fi găsite pe www.danyflor.ro sau pe Facebook.

CITEŞTE ŞI: Stres și umilință la o agenție bancară din Timișoara

Invităm iubitorii de animale să se alăture Primăriei Timişoara în acţiunile de promovare a creşterii responsabile a animalelor de companie, a controlului populaţiei canine fără stăpân, a promovării bunăstării şi protecţiei animalelor şi adopţiei câinilor din adăpostul public”, a comunicat Primăria Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *