Un nou antrenor la ACS Poli

Deşi a dublat numărul de puncte al codaşei ACS Poli Timişoara, Călin Cojocaru nu va continua pe banca tehnică a divizionarei secunde timişorene şi în sezonul de primăvară.

Noul lider al staff-ului tehnic este fostul stelist şi petrolist Valeriu Răchită. În vârstă de 48 de ani, acesta a activat ultima dată la Sportul Snagov, revelaţia actualei stagiuni.

Răchită va îndeplini şi rolul de manager general în plan sportiv, urmând să îşi intre în atribuţii în data de 15 ianuarie.

Ca jucător, pe lângă experienţele îndelungate de la Steaua Bucureşti şi Petrolul Ploieşti, el a mai evoluat la FC Oneşti, Farul Constanţa, Universitatea Craiova, Ankaragucu şi Litex Loveci.

Echipele pe care le-a pregătit până în prezent sunt Petrolul Ploieşti, Chimia Brazi, Astra Ploieşti şi Sportul Snagov, fiind şi antrenor secund la naţionala României.

„Până la demararea pregătirilor, noul principal ne va comunica numele celui care îi va fi secund. În staff vor activa Călin Frunză (antrenor cu portarii), Victor Leahu (preparator fizic), Ovidiu Petre (director sportiv) şi Ştefan Nanu (team-manager)”, au anunţat oficialii grupării ACS Poli Timişoara.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns