Un fost premier susține vaccinarea anti-Covid obligatorie

vaccin 23

Fostul premier rus Dmitri Medvedev și-a exprimat sprijinul față de vaccinarea anti-Covid obligatorie a populației în contextul în care campania de vaccinare împotriva coronavirusului avansează lent în Rusia, relatează Moscow Times.

Medvedev, care a fost retrogradat în poziția de director adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei după o remaniere guvernamentală majoră de anul trecut, afirmă că vaccinarea obligatorie reprezintă un compromis pentru protejarea populației de COVID-19 în detrimentul libertăților individuale.

„Vaccinarea presupune consimțământul unei persoane… Dar uneori aceste decizii pot fi obligatorii în interesul public și interesul protejării vastei majorități a populației”, a declarat acesta, conform HotNews.ro.

„Relația dintre voluntar și obligatoriu poate fi modificată în favoarea obligatoriului deși aceasta este o problemă de proporționalitate a valorilor: pe de o parte avem valoarea vieții individuale și de cealaltă valoarea protejării întregii populații”, a explicat acesta.

Aproape 14 milioane de ruși, doar aproximativ 10% din populația totală a țării, au primit cel puțin prima doză a unuia dintre cele trei vaccinuri anti-Covid dezvoltate de cercetătorii din Rusia, potrivit unei analize realizate de site-ul RBC.

Puțin peste 9 milioane de persoane (peste 6% din populație) au fost vaccinate și la rapel în contextul în care cu autoritățile ruse se confruntă cu un scepticism înrădăcinat față de vaccinuri care a deraiat campania de vaccinare anti-Covid.

În actualul ritm Rusia va reuși să își inoculeze 70% din populație, procent necesar pentru a atinge imunitatea în masă, de abia în octombrie 2022.

Medvedev a făcut de asemenea apel ca liderii lumii să își recunoască reciproc vaccinurile anti-Covid pentru a facilita călătoriile internaționale.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *