Un fost manager de spital, înregistrat când îi face avansuri sexuale unei voluntare. Ce i-a spus femeii

avans sexual

Florin-Ionuț Apostoae, judecat într-un dosar de corupție legat de fonduri europene, e acuzat de hărțuire sexuală de o tânără voluntară care voia să se angajeze în spitalul pe care acesta îl conducea, scrie Libertatea.

CITEȘTE ȘI: Manager nou la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara

După ce tânăra a refuzat, ea a primit o scrisoare anonimă de amenințare la domiciliu. Voluntara a făcut o plângere la poliție și una către conducerea spitalului, în care povestește că același șef i-a cerut 10.000 euro pentru a o angaja.

Schimbul de replici a fost înregistrat la 5 minute după debutul unei discuții legate de posibilitatea ca o asistentă voluntară să fie angajată la Spitalul Orășenesc Tg. Neamț, mai informează Libertatea.

Managerul Florin-Ionuț Apostoae i-a răspuns tinerei voluntare cu o replică cu tentă sexuală legată de un posibil examen. Discuția din vara lui 2019 a continuat în birou, pe care Apostoae l-a considerat locul perfect pentru examen.

“În tot acest timp, el venea pe lângă mine, mă mai cuprindea, îmi dădea de înțeles care ar fi examenul dorit de el”, povestește femeia hărțuită.

Au urmat 40 de minute în care medicul i-a povestit tinerei voluntare experiențele lui sexuale cu diferite femei, “dându-mi de înțeles, dacă nu înțelesesem până atunci!, ce vrea de la mine”.

Acum câteva zile, femeia a scris o plângere pe care a înaintat-o noii conduceri a Spitalului Tg. Neamț.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *