Un fermier italian și-a adus pe pământ timișean plugul și semănătoarea trase de cai

colectionar 1

Un italian stabilit de aproape un sfert de secol în comuna timișeană Topolovățu Mare și-a adus din țara natală utilaje de pe vremea copilăriei sale. Un plug de fier și o semănătoare de la începutul veacului trecut cu care s-au efectuat lucrări agricole în provincia Verona sunt două frumoase piese de expoziție la ferma din Timiș a lui Francesco Boraso.

colectionar1”Aceste utilaje erau trase de doi cai sau de patru vaci. Au fost ale familiei. Le-am adus cu mine pentru a-mi aminti de generațiile trecute. Le-am transportat cu camionul acum mai bine de 20 de ani, la puțin timp după ce am venit în România. Și eu le-am văzut la lucru, când eram mic. Familia mea a cumpărat primul tractor în 1945, când eu aveam șapte ani.

Acesta funcționa cu benzină și avea 25 de cai-putere”, spune italianul care a crescut învățând toate muncile câmpului din familie. ”Când eram mic, în urmă cu mai bine de 65 de ani, copiii nu mergeau la grădiniță.

Eu am crescut la câmp. Părinții lucrau pământul, iar eu mă jucam într-un dud. Așa am învățat agricultura și aceasta a fost ocupația vieții mele”, spune fermierul. Francesco Boraso este atras de lucrurile vechi, la ferma sa fiind depozitate mai multe obiecte casnice și decorative cumpărate din România și care amintesc de viața de altădată: perii de pieptănat lâna, o unealtă de scărmănat și una de făcut gheme, precum și instrumente muzicale.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *