Un eurodeputat german atacă România: „Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, să fi fost primită în UE?”

Europarlamentar român cere președintei Parlamentului European sancționarea deputatului german care a comparat România cu Vestul Sălbatic

Un eurodeputat german atacă România: „Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, să fi fost primită în UE?”

Parlamentul European a dezbătut ieri aderarea României și Bulgariei la Schengen. În timpul dezbaterilor, europarlamentarul german Guido Reil (Grupul Identitate și Democrație – ID, eurosceptici), a lansat un atac la adresa României, spunând că nu ar fi trebuit primită în UE.

El a comparat România cu Vestul Sălbatic și a susținut că Bucureștiul și Sofia nu au ce căuta în Schengen și n-ar fi trebuit primite în Uniunea Europeană, potrivit Euractiv.

Reil, membru al partidului de extremă dreapta AfD, a mai spus că a fost de multe ori în România în ultimii ani și că în Ucraina e mai multă ordine, o infrastructură mai bună.

CITEȘTE ȘI: Oțet retras definitiv de la vânzare din Lidl. Era prezentat ca oțet din vin, dar era acid acetic și apă

„Cum n-a fost nimeni atent când a aderat această țară la UE?”, a spus el. El a adăugat că Bulgaria și de România nu ar trebui primite în spațiul Schengen.

„Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, criminalitate să fi fost primită în UE? Nu avem nevoie de România și Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen!”, a spus el.

Mai mulți eurodeputați români au sancționat acest ton la adresa României. Europarlamentarul Rareș Bogdan a cerut din nou aderarea României la Schengen și a spus că țara noastră trebuie tratată la fel ca celelalte state membre UE.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât Rusia alimentează discursul eurosceptic, a adăugat el.

„De 11 ani, 2 țări europene pe care românii le tratează cu respect îi umilesc sistematic, blocând aderarea la Schengen.

Și asta deși companiile lor au afaceri uriașe în România și dețin o bună parte din sistemul bancar și de asigurări”, a spus Rareș Bogdan în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European, scrie digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Un eurodeputat german atacă România: „Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, să fi fost primită în UE?”

  1. Poate trebuie și explicat ce este AfD-ul ce doctrină urmăresc chiar și în Germania.Este un partid care la fel că și în alte țări se dau mari patrioți dar de fapt subminează propria țară unde și cum se poate.Cea mai mare greșeală a partidelor democratice a fost cînd asemenea partide au reușit să intre în parlamente.

  2. N-au intrat în parlamente, au fost aleşi ! conform legii în vigoare. Ca fost miner şi membru al partidului socialist s-a săturat de el şi după zeci de ani şi s-a mutat la AFD und a făcut carieră, vezi Şoşoanca şi Simion, sau alţi mari maheri doctori sau generali. Nevii nu aduc fericirea, doar vorbele lui Lenin: învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi. Turora numai binie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *