Un consilier local timișorean propune regândirea sistemului de parcare

parcare 8

„Timișorenii așteaptă ca în cadrul consiliului local și al primăriei să se găsească întotdeauna soluții la problemele ce-i frământă.

De fapt, acesta este și rolul acestor instituții. Când o problemă devine cronică, așa cum este cea a locurilor de parcare, sunt necesare acțiuni rapide și clare, cu scopul de a aduce îmbunătățiri rapide și vizibile situației existente”. Așa își începe consilierul local timișorean Ștefan Sandu pledoaria pentru schimbarea urgentă a situației locurilor de parcare din municipiu.

O consecință a lipsei locurilor de parcare este aglomerația crescută, estimând că circa 30 la sută din traficul din zona ultracentrală este generat de cei aflați în căutarea unui loc de parcare.

Creșterea capacității de transport prin lărgirea unor artere a fost rapid anulată de creșterea numărului de vehicule înmatriculate. Aceasta face ca multe autoturisme să fie parcate în locuri unde încurcă, unde ocupă o bandă a bulevardelor sau spații destinate pietonilor, mai constată alesul. „Poluarea fonică sau cu noxe, generată de căutarea unui loc de parcare, funcționarea suplimentară a atâtor motoare îi afectează pe toți timișorenii, șoferi sau pietoni, copii, adulți sau vârstnici. Timpul pierdut este un cost și reprezintă o piedică în calea dezvoltării orașului la adevăratul potențial”, mai spune Sandu.

Aglomerația îi afectează atât pe șoferi, cât și pe cei care utilizează transportul în comun. Consilierul consideră că parcările din zona centrală nu ar rezolva problemele unui oraș în plină dezvoltare, pentru că acestea se reflectă și în zonele rezidențiale, cu o mare densitate a populației. „Se pare că actualul sistem și regulament de parcare și tarifare și-au arătat limitele și noi soluții practice întârzie să apară.

Este necesar un pas înainte pe soluții practice și concrete, atent elaborate și cu o analiză complexă a implicațiilor, înainte de a se ajunge la o înrăutățire a situației actuale”, mai spune Sandu. El le propune colegilor de consiliu local formarea urgentă a unui grup de lucru împreună cu reprezentanți ai primăriei, STPT, SDM, consilieri județeni, Poliția rutieră, cadre universitare, reprezentanți ai societății civile, urbaniști și arhitecți care să-și propună identificarea unor soluții rapide și practice.

Ar trebui avut în vedere întregul sistem de trafic – parcare – taxare – transport în comun – taximetrie – bicicliști, iar ideile ar putea veni de la modul în care alte orașe europene au răspuns acestei provocări. Ștefan Sandu și-ar dori ca subiectul să nu fie tratat politic, pentru că afectează pe toată lumea, dar rămâne de văzut dacă această dorință îi va fi îndeplinită.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *