Un comisar de la Garda Financiară şi un om de afaceri, condamnaţi la Timişoara

mita

Un comisar al Gărzii Financiare Timiș a fost condamnat de Curtea de Apel Timișoara la patru ani de închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de șase ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

În același dosar, a fost judecat și administratorul unei firme pentru cumpărare de influență, care a primit o sentință mai mare, respectiv patru ani și șase luni de închisoare cu executare.

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Timișoara, după cinci ani de investigații. Comisarul Gărzii Financiare Timiș, Marius Bulugean, a fost acuzat că, în perioada martie 2010- ianuarie 2011, a transmis reprezentanţilor unor firme informaţii clasificate, ce nu erau destinate a fi aduse la cunoştinţă acelor persoane, cu privire la anumite acţiuni ce urmau să fie desfăşurate de colegii săi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IPJ Timiş, având drept scop identificarea, prin metoda controalelor inopinate, eventualelor încălcări ale unor normelor legale ce reglementează desfăşurarea societăţilor comerciale.

Anunțați fiind în prealabil, agenţii economici aveau posibilitatea de a desfăşura activitatea cu respectarea în totalitate a dispoziţiilor legale, astfel încât la acele controale nu erau găsite nereguli.

Tot în aceeaşi calitate, în perioada decembrie 2010 – aprilie 2011, Marius Bulugean a primit de la Dorin Șionei, un om de afaceri, în mod succesiv, diferite sume de bani pentru sine sau pentru alţi angajaţi ai instituţiilor cu atribuţii de control în domeniul fiscalităţii, în scopul denaturării actelor de control ce urmau să fie încheiate sau pentru aplicarea unor sancţiuni orientate spre minimul prevăzut de lege, în ipoteza identificării unor nereguli în evidenţele contabile ale firmelor verificate.

Cu fiecare ocazie, comisarul lăsa impresia că are, raportat la funcţia pe care o deţine, capacitatea de a influenţa acele persoane cu atribuţii de control.

Pe lângă pedeapsa principală aplicată de instanță, cei doi au fost obligați, fiecare, la plata sumei de 7.100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În plus, lui Marius Bulugean i-au fost confiscați 1.300 de euro, sumă apreciată de instanță ca fiind banii pe care i-a primit pentru a face trafic de influență.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *