Un campion european, profesor pentru o zi

Alin Alexuc lupte greco romane 1

Proaspătul campion european la lupte greco-romane Alin Alexuc, care a reprezentat în trecut clubul timişean Heracle în Superliga de seniori, a fost profesor de sport pentru 132 de elevi de la o şcoală din Bucureşti.

La acţiune au mai participat, susţinând demonstraţii, Larisa Nițu și Irina Margas, componenți ai lotului național de juniori, precum şi preşedintele FRL, Răzvan Pîrcălabu. Alexuc a arătat elevilor medalia de aur obținută la Campionatul European desfăşurat recent la Roma.

Echipa „Născut pentru Sport” le-a oferit invitaților speciali diploma de excelență pentru implicarea în educația copiilor prin sport și pentru susținerea proiectului național cu acelaşi nume. Alin Alexuc a devenit, astfel, ambasador al acestui proiect.

De nouă ani Asociația Junior Sport dezvoltă proiectul „Născut pentru Sport”, numit până în 2019 „Junior Sport”. Este cel mai complex proiect românesc de educație și cultură sportivă pentru copii, manifestat printr-o suită de evenimente și campanii, dar și prin editarea revistei „Născut pentru Sport”.

Unul dintre produsele de manisfestare ale proiectului naţional „Născut pentru Sport” este acțiunea „Azi sunt proful tău de sport!”, inițiată și organizată de Asociația Junior Sport de peste cinci ani, până acum doar la București și în județul Mureș, urmând ca la primăvară să aibă loc și în județul Timiș, în cadrul unor caravane naționale pe care asociația menţionată a început să le iniţieze în urmă cu doi ani.

Revista „Născut pentru Sport Timiș” va fi distribuită gratuit elevilor, direct în școli, împreună cu marii campioni timișeni.

De-a lungul ultimilor cinci ani, nume grele ale sportului românesc precum Marian Drăgulescu, Simona Pop, Laura Badea, Loredana Dinu, Virgil Stănescu, Irina Deleanu, Eliza Samara, Florentin Marinescu, Anghel Iordănescu, Monica Iagăr, Nicu Vlad, Ana Maria Popescu Brânză, Helmut Duckadam, Cristinel Romanescu, Silvia Stroescu, Valeria van Groningen Răcilă, Gruia Docan, Amatto Zaharia, Alina Dumitru Alexandra Dulgheru, Radu Ciucă şi Costică Ursac au susținut ora de educație fizică și sport.

Concret, în cadrul acestei acțiuni, marii campioni, antrenori, președinţi de federație sau de de club sportiv susțin, în calitate de profesori, ora de educație fizică și sport cu elevii de la o școală cu clasele I-VIII, iar apoi le vorbesc acestora despre beneficiile sportului în general și despre satisfacțiile trăite de sportivi.

În plus, invitaţii încearcă să prezinte profesorilor de sport metode noi de pregătire fizică, mai ales specifice sporturilor din care provin.

Practic, ora de educație fizică și sport este o lecție deschisă atât pentru elevi, cât și pentru profesori. La finalul orei, invitaţii le oferă gratuit elevilor revista „Născut pentru Sport” cu autografe ale unor mari campioni.

Acțiunea face parte din suita de evenimente pe care Asociația Junior Sport le inițiază în cadrul campaniei permanente „Trimiteţi copiii la sport!”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *