Un BMW furat din Oradea, găsit în Timişoara. Hoțul a fost prins în flagrant, dar scapă pentru că… s-a împăcat cu proprietarul!

bmw 3

Un BMW furat în noaptea de duminică spre luni din Oradea a fost găsit, joi, tocmai în Timişoara, autorul furtului, Adi-Mihai Roznovăţ, un timişorean de 23 ani, scăpând însă de acuzaţii întrucât acesta s-a împăcat cu proprietarul maşinii, care şi-a retras plângerea.

CITEŞTE ŞI: Ordin de restricţie pentru un bărbat care şi-a bătut soţia

Întreaga poveste, după cum a aflat BIHOREANUL, a început în momentul în care proprietarul BMW-ului, Dorin Ionuţ Matei, a publicat pe internet un anunţ că îl vinde. Printre cei care s-au interesat de autoturism s-a numărat şi Roznovăţ, un cunoscut hoț de mașini din Timișoara, care săptămâna trecută, a venit la Oradea sub pretextul că vrea să testeze bolidul. Atât doar că, într-un moment de neatenţie al proprietarului, timişoreanul a schimbat cheia maşinii, iar în noaptea de 28 spre 29 ianuarie, având cheia potrivită, s-a urcat la volanul BMW-ului şi a pornit spre Timişoara, cel mai probabil cu intenţia să-l dezmembreze şi să-l vândă pe bucăţi.

Ghinionul a fost că, în drum spre casă, individul a dat peste o patrulă a Poliţiei Rutiere care i-a verificat datele personale, dar şi ale maşinii, iar în dimineaţa următoare, când Matei a anunţat dispariţia BMW-ului, poliţiştii aveau deja un suspect. Care, însă, s-a făcut nevăzut…

Negocieri din ascunzătoare

Conştient că nu va putea sta ascuns vreme îndelungată, Roznovăţ a încercat să-şi scape pielea, punându-şi prietenii să negocieze o înţelegere cu proprietarul maşinii. Matei a şi fost contactat, acceptând să renunţe la plângere, în schimbul returnării maşinii, iar joi seara, timişoreanul a şi ieşit din ascunzătoare, pentru a returna maşina.

CITEŞTE ŞI: Cazul straniu al tinerelor moarte, care dispăreau din sicrie și apăreau în alte morminte

Surpriză, însă, căci autoturismul, lăsat într-o parcare amenajată, la periferia oraşului, fusese reperat deja de poliţişti, care aşteptau doar apariţia hoţului. Iar când hoţul, proprietarul maşinii şi avocatul acestuia au venit şi s-au urcat în maşină, au fost ridicaţi toţi, în grup.

CITEŞTE ŞI: Un val de aer tropical aduce temperaturi de aprilie în România

La acţiune, după cum se precizează într-un comunicat transmis, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, au participat atât poliţişti din Bihor cât şi din Timiş, sprijiniţi de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române şi coordonaţi de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, tânărul de 23 de ani este bănuit că, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie a.c., în intervalul orar 23.00 – 07.00, ar fi sustras de pe raza municipiului Oradea un autoturism care fusese lăsat de proprietar parcat pe stradă, în fața unui imobil de locuințe, asigurat cu sistemul de închidere centralizat. Prejudiciul cauzat astfel este de 15.000 de euro”, se precizează în informare.

CITEŞTE ŞI: Un nou centru civic într-o localitate timişeană

S-au înţeles

Întorşi la Oradea, proprietarul BMW-ului le-a adus la cunoştinţă poliţiştilor că s-a împăcat cu hoţul maşinii şi nu mai are nicio pretenţie financiară sau de altă natură faţă de acesta. Şi, cum împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală în cazul furturilor, poliţiştii au fost obligaţi să claseze dosarul deschis pe numele lui Roznovăţ pentru furt calificat. Astfel, hoțul a scăpat basma curată din întreaga poveste.

CITEŞTE ŞI: Un adolescent de 18 ani a intrat cu Jeep-ul direct în rezervorul unui TIR (video)

Cei doi, Dorin Ionuţ Matei şi Adi-Mihai Roznovăţ, vor trebui să plătească, însă, cheltuielile judiciare, între acestea fiind şi cele pentru organizarea flagrantului, suma urmând să fie stabilită de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care au coordonat ancheta, scrie ebihoreanul.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un BMW furat din Oradea, găsit în Timişoara. Hoțul a fost prins în flagrant, dar scapă pentru că… s-a împăcat cu proprietarul!

  1. dosar penal pt impacare…ce-i cu dumele astea pierdem resursele statului asa degeaba ? Puscarie si el si avocatul si proprietarul pentru constituire de grup mafiot deasupra legii..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *