Un bărbat din Arad a murit după ce acoperişul casei sale s-a prăbuşit peste el în urma unui incendiu

incendiu Giroc

Un bărbat din Arad a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce acoperişul casei sale s-a prăbuşit peste el în urma unui incendiu, pompierii stabilind că focul a izbucnit de la o sobă defectă.

Un incendiu a izbucnit la o casă din cartierul arădean Gai, unde locuia un bărbat în vârstă de 57 de ani.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, la sosirea pompierilor, care au fost chemaţi de către vecinii bărbatului, acoperişul casei ardea, o parte din acesta prăbuşindu-se deja.

Pompierii au reuşit să intre în locuinţă după o oră şi jumătate de la sosire, după ce flăcările au fost stinse, ei găsind într-una dintre camere cadavrul carbonizat al bărbatului.

Pompierii au stabilit că focul a izbucnit de la o sobă defectă, din care ar fi căzut jar.

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un bărbat din Arad a murit după ce acoperişul casei sale s-a prăbuşit peste el în urma unui incendiu

  1. CISTIGA BANI DE ACASA!
    Castigi bani de acasa ! CE-ai spune daca ai primi imediat si GRATUIT, un exceptional curs care te invata simplu sa castigi bani de acasa? Aceasta este oferta numarul unu: un sistem de lectii oneline si GRATUITE, cu explicatii foarte clare despre cum poti face bani de acasa! Cere si tu cursul la adresa de email
    [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *