Un ATV-ist din Timișoara a făcut legea la Văliug. Proprietarul unui local i-a atras atenţia, dar l-a băgat în spital

Un ATV-ist din Timișoara a făcut legea la Văliug. Proprietarul unui local i-a atras atenţia, dar l-a băgat în spital

Un ATV-ist din Timișoara a făcut legea la Văliug. Proprietarul unui restaurant din zonă i-a atras atenția zvăpăiatului să reducă turațiile jucăriei prin mulțime, mai ales că erau și copii. Tânărul i-a răspuns cu o ploaie de pumni în față, de l-a băgat în spital, conform caon.ro.

Jandarmii cărășeni au precizat că turistul care se deplasa prin stațiunea Văliug cu un ATV a fost implicat într-o altercație cu un localnic, după ce a fost atenționat să reducă viteza în zonă, deoarece este aglomerație și sunt copii.

„Situația a escaladat într-un act de violență în care turistul l-a lovit pe localnic cu pumnul, în repetate rânduri, în zona feței, provocându-i mai multe leziuni. Jandarmii montani din cadrul Postului Montan Văliug au fost solicitați prin apelul unic de urgență 112 pentru a interveni la fața locului. În urma celor constatate, jandarmii au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj SMURD, care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Județean Reșița pentru acordarea de îngrijiri medicale. În situația unor astfel de incidente, importanța respectului reciproc și a gestionării conflictelor într-un mod pașnic este esențială pentru siguranța fiecăruia dintre noi. Violența nu este niciodată o soluție și poate avea consecințe negative!“, subliniază jandarmii.

Din culisele anchetei putem afirma că tânărul, de aproximativ 27 de ani, din Timișoara, a fost identificat și prins!

CITEŞTE ŞI: Captură de droguri de risc în valoare de 3 milioane de euro, în România


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un ATV-ist din Timișoara a făcut legea la Văliug. Proprietarul unui local i-a atras atenţia, dar l-a băgat în spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *