
Un arbore cu risc iminent de prăbușire, din Lugoj, a fost doborât
Un arbore de mari dimensiuni, aflat într-o stare avansată de degradare și prezentând risc iminent de prăbușire, a fost doborât zilele trecute în Parcul Gării din Lugoj.
Potrivit Primăriei Municipiului Lugoj, echipele de Spații Verzi au intervenit după ce au constatat fisuri adânci, uscăciune și deteriorări importante ale trunchiului, care puneau în pericol siguranța trecătorilor.
Din cauza înălțimii copacului și a stării acestuia, echipamentele standard nu au fost suficiente pentru a finaliza intervenția în siguranță.
CITEȘTE ȘI: Giroceanca Alessia Pop va reprezenta România la Campionatul European de Marș pe Echipe
”Astfel, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care a tăiat ramurile periculoase de la vârf.
Cu ajutorul specialiștilor de la Enel, care au asigurat prinderea trunchiului cu o frânghie, echipa de la Spații Verzi a reușit să doboare controlat aproximativ 90% din arbore.
Restul lucrărilor au fost finalizate în zilele următoare”, transmite Primăria Lugoj.