Un angajat al DNA a fost prins în flagrant de colegii săi în timp ce lua mită 6.000 de euro

Consilier juridic de la o primărie, reținut pentru luare de mită!

Un angajat al Direcției Naționale Anticorupție a fost prins de colegi în flagrant în timp ce primea mită pentru a direcționa unei anumite firme un contract pentru achiziția unei drone de supraveghere.

CITEȘTE ȘI: Două asistente medicale și doi registratori au fost reţinuți în cea mai mare anchetă de vaccinare la chiuvetă de până acum

Nicolae Răzvan Despa, specialist în cadrul DNA, a fost reținut pentru 24 de ore, potrivit unui comunicat al procurorilor anticorupție. El urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit DNA, în perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021, Despa ar fi pretins de la un om de afaceri, martor în dosar, suma de 15.000 euro și, după mai multe „negocieri”, ar fi acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro, plătibilă în două tranșe.

Banii ar fi fost ceruți în legătură cu un contract de achiziție publică pe care omul de afaceri intenționa să îl încheie cu DNA în cadrul proiectului „Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E”, cofinanțat de Oficiul European de Luptă Antifraudă.

În 16 noiembrie 2021, Despa a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, potrivit DNA.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *