Uluitor! Șoferul unui microbuz cu 8 pasageri a încercat să treacă frontiera pe contrasens ca să evite carantina

Uluitor! Șoferul unui microbuz a încercat să treacă frontiera pe contrasens ca să evite carantina

Uluitor! Șoferul unui microbuz a încercat să treacă frontiera pe contrasens ca să evite carantina. Șoferul unui microbuz în care se aflau 8 pasageri a încercat luni seara să intre în țară pe contrasens, pe arterele destinate ieşirii din România, la Vama Nădlac, în județul Arad, pentru a evita intrarea în carantină.

Potrivit Poliției de Frontieră, polițiştii de la Nădlac au observat luni seara un microbuz care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieșire din țară.

Microbuzul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că mașina era condusă de un român, iar ca pasageri erau alți opt cetățeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Bacău, care veneau din Ungaria.

CITEŞTE ŞI: Motivul surprinzător pentru care portocalele se vând numai în plase roșii

„Întrucât mai mulți pasageri, inclusiv șoferul, nu îndeplineau condițiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o țară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, aceștia au încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Directiei de Sănătate Publică”, a transmis Poliția de Frontieră, conform Mediafax.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *