Ultimul tip de radiatoare din Germania, prezent și în România

radiatoare

Cu peste 15 ani de experiență și cu multe proiecte la bază, AMASS este o companie dedicată pe soluții economice de încălzire,  personalizează soluția și efectuează consultanță tehnică pentru fiecare beneficiar în așa fel încât nu numai să cumpere un sistem de încălzire, ci și să beneficieze de consum redus.

Începând cu toamna anului 2018, a intrat în vigoare legea care permite posesorilor de panouri fotovoltaice să beneficieze de o oarecare independență energetică. Ei au posibilitatea să bage energie în rețea când au surplus vara și să primească înapoi acel surplus iarna, când nevoia își face apariția. Astfel, oricine folosește un sistem electric de incalzire este avantajat, mai ales dacă are un sistem electric economic cu putere instalata redusa asa cum sunt si solutiile AMASS.

AMASS este compania care a adus în România o noutate în ceea ce privește sistemele de încălzire. Este vorba despre radiatoarele electrice cu rocă vulcanică produse in Germania cu 12 ani garantie. Plusul pe care îl aduce acest tip de radiatoare este timpul de funcționare de aproximatix 2-3 ori mai mic decât o centrală obișnuită. Este singurul radiator din lume care garantează consum de energie electrică de maximum 35 de minute pe oră. Astfel, se poate spune că aceste radiatoare reprezintă o investiție durabilă și de calitate. Secretul sta in inertia foarte mare a placii din interior si in automatizarea suplimentara de reducere consum.

Despre radiatoarele electrice cu rocă vulcanică

O vorbă românească spune că ,,nicăieri nu-i mai bine ca acasă”. Asta realizeazăși acest tip de radiatoare. Creează confortul maxim pentru locuința voastră, mai ales în anotimpurile reci ale anului. Când spunem confort, nu ne referim doar la căldura generată, ci și la costuri. Cu bani mai puțini, vă puteți bucura de temperatura ideală mereu.

Iată cum reușesc aceste radiatoare să facă acest lucru pentru voi!

Datorită rocilor vulcanice, rocile cu cea mai mare inerție termică, radiatoarele de acest tip acumulează căldura în placa magmatică, astfel încât placa e încă fierbinte după 40 de minute, cedarea căldurii făcându-se în timp. Practic, prin această caracteristică, consumul este diminuat considerabil.

Există studii de caz înregistrate la ORDA care sunt dovada ineficienței sistemelor de încălzire pe gaz. În cadrul unui studiu, a fost surprins comportamentul radiatoarelor electrice cu rocă vulcanicăîn aceleași locații în care s-au contorizat separat și consumuri cu gaz. În urma studiului, s-a arătat o eficiență de 30-40% în sezonul rece, septembrie-martie, în favoarea acestor radiatoare de ultimă generație.

Dar asta nu e tot! Automatizarea suplimentară de reducere de consum contribuie, de asemenea, la crearea avantajelor radiatoarelor electrice cu rocă vulcanică. Ce presupune această automatizare mai exact? Pe înțelesul tuturor, radiatoarele de la AMASS , in afara de termostat si senzor, au încorporate cuple termice care întrerup alimentarea cu energie electrică când placa magmatică atinge 80°C. Astfel, căldura acumulatăîn placă, este lăsată fie cedatăîn încăpere. Când temperatura radiatorului scade sub 80°C, cupla termică permite realimentarea lui numai dacă termostatul stabilește că este nevoie de surplus de căldură. Interesant, nu?

Încă un plus adus de aceste radiatoare este suprafața radiantă. La un radiator electric cu rocă vulcanică, suprafața radiantă este dublă față de cea a unui radiator obișnuit, deoarece nu este dreaptă. Știați că creșterea suprafeței radiante sporește eficiența? Deci, radiatorul prezentat de AMASS care are aceeași dimensiune ca cea a unuia obișnuit este de 2 ori mai eficient.

Resursa inepuizabilă folosită, energia electrică, reprezintă un alt avantaj. Așadar, un astfel de radiator este pretabil la soluțiile de independență energetică.

Probabil că mulți dintre voi se întreabă dacă un astfel de radiator este potrivit locuinței. Ei bine, trebuie săștiți că are un design elegant, care nu creează un disconfort vizual. Are o lățime de numai 7 cm și pot fi livrate fie cu sistem de prindere pe perete, fie cu picioare.

Cum pot fi controlate aceste radiatoare? În funcție de metoda de instalare, există mai multe variante. Ele pot fi instalate individual sau controlate printr-un sistem centralizat bazat pe termostate cu fir sau radio.

Aceste radiatoare reprezintă o investiție durabilă și economică, adică de calitate, au 12 ani garanție, nu necesită costuri de întreținere și sunt produse în Germania. Totul se întâmplă datorită termostatelor de automatizare cu care sunt dotate și care contribuie la reducerea consumului.

AMASS nu doar vinde sisteme de încălzire, această companie se concentrează și pe personalizarea soluției de încălzire împreună cu o consultanță pentru izolarea termică ce are ca scop obținerea de costuri mici de încălzire pentru clienții lor. Ea este compania la care puteți apela cu încredere dacă doriți o schimbare în ceea ce privește confortul termic al casei voastre si deci a calitatii vietii dvs. Dacă aveți nelămuriri, puteți afla totul de la consultanții AMASS care vă stau la dispoziție!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *