”Ultimul spectacol” vă aşteaptă la Lapsus, în Timișoara

''Ultimul spectacol'' vă aşteaptă la Lapsus, în Timișoara

Până în 11 iulie, spaţiul Lapsus (Timișoara, Splaiul Peneş Curcanul, nr 3 – 5, etaj 1, camera 27) găzduieşte expoziţia cu titlul ”Ultimul spectacol”, vizitabilă de marţi până sâmbătă între orele 14 -19, pe bază  de programare telefonică la numărul  0741 674540.

Este vorba despre un proiect doctoral realizat de drd. Constantin Marcel Fîntînă în cadul Şcolii Doctorale de Arte – Facultatea de Arte şi Design – IOSUD UVT. Conducător ştiinţific Prof.univ. dr. Adriana Lucaciu.

”Tema de cercetare artistică este axată pe investigarea societății de consum ca loc de manifestare a diferitelor atitudini, obiceiuri, comportamente umane pe care artistul le problematizează într-un discurs vizual adesea cu o tentă ironică.

Expoziţia se plasează în perimetrul unui pseudo-spectacol în care formele corporale interpretate plastic sunt inspirate de obiecte comune ce deservesc, de regulă, un scop utilitar. Unele dintre bunurile de consum au ca materie primă viața însăși, astfel că o parte dintre viețuitoare – fie acestea animale sau ființe umane -, sunt sacrificate, devenind „obiecte de consum” ce sfidează firescul prin opulență, viciu și exces.

Un obiect acoperit cu blană, de pildă, cu valențe interpretative multiple, pendulează între senzualitate și abjecție, între oroare și fetiș, moralitate și falsă pudoare. Întâlnirea şi confruntarea mediată de asocierea unor fragmente de materiale naturale cu materialele sintetice, creează ambiguități perceptive care din punct de vedere <<antropocentric>> generează o serie de întrebări”, transmit organizatorii.

Constantin-Marcel Fîntînă (născut în 1994, Sibiu, România) locuiește și lucrează la Timișoara Absolvent al Facultății de Arte și Design a  Universității de Vest din Timișoara, specializarea Sculptură. În prezent este doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Arte – IOSUD-UVT (Conducător științific Prof.univ.dr. Adriana Lucaciu).

Expoziții personale: 2021: ”Ultimul spectacol”, Lapsus, Timișoara;   Trip, Galeria Alfa Arad, România;  2019: ”Royal pigs”, Universitatea Paris 8Vincennes-Saint-Denis, Franţa;”Emergency Entrance# 1”(”Boujeee room”), Lapsus, Timișoara, România.

Expoziții de grup: 2020: ”Manifest și reciclare”, Lapsus, Timișoara, România; ”Birdcamp”, Sepale, Timișoara, România; 2019: ”Tot ce ai vrut să știi despre istoria artei”, Lapsus, Timișoara, România;   ”European Sculpture Symposium”, Muzeul Astra  Sibiu, România; 2018: ”Stone prize residence 100”, Timișoara, România; ”Nostalgia în Timișoara”, Misc.art Center, Timișoara, RO;    ”Syemlélet es Nézet”, NÁDOR GALLERY ART & MED KULTURÁLIS KÖZPONTBA, PÉCS, Ungaria; 2017: ”Shipwreck Cosmologies”, Misc.art Center, Timișoara, România; 2016: ”Provocarea solidului”, Galeria UNA, București, România; Bienala internațională de artă în miniatură, ediția a doua, Galeria FAD Attic, Timișoara, România.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *