
Trupa timişoreană The Bandits a lansat o nouă piesă și pregătește albumul 2.
„Până Dimineață” este numele melodiei, iar videoclipul a fost filmat la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (Casa Tineretului), în cadrul expoziției Analog Mania.
Membrii trupei, Sorin Stroie – chitară, Alexandru Munteanu – tobe, Tibor Aranyi – bass și Răzvan Munteanu – voce, au produs piesa la studioul Music Hub TM, spațiu dedicat tinerilor, pe formaţia îl coordonează.
Piesa „Până Dimineață” este o baladă rock tipică stilului The Bandits, muzica şi textul aparțin trupei, mixaj şi masterizare – Remus Gașpar, iar videoclipul este produs de Darius Istrate. Tinerii actori care apar în videoclip sunt Teodora Afrim şi Vlad Șiclovan.
„Până Dimineață este o piesa care vorbește despre nevoia interconectării si a atingerilor senzuale, într-un viitor apropiat digitalizat excesiv, în care contactul fizic se întâmplă tot mai rar. Sperăm ca această melodie să ajute la creșterea natalității în România,” spune Răzvan Munteanu.
The Bandits este un proiect muzical rock născut în anul 2020, la începutul pandemiei. Trupa a lansat în anul 2023 albumul Poveşti din Pandemie și acum lucrează la albumul 2, pe care îl va lansa în primăvară.
La începutul anului trecut, formaţia timișoreană a participat la Gala UNITER, unde a fost nominalizată la categoria Cea mai buna muzică originală şi sound design, pentru spectacolul Exod, al Teatrului Naţional din Timișoara.