
Şofer amendat cu 2.430 de lei şi lăsat 60 de zile fără permis, la Timişoara
Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a condus un autoturism pe Bulevardul Liviu Rebreanu, dinspre Calea Martirilor înspre Bulevardul Constantin Brâncoveanu, iar la intersecția cu strada Drubeta, venind de pe platforma liniilor de tramvai și pătrunzând pe culoarea roșie a semaforului, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, a transmis IPJ Timiş.
În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.
Bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere pentru 60 de zile, fiind, totodată, sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 2.430 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi și pentru pătrunderea pe culoarea roșie a semaforului.
Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Şoferul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea recoltării de probe biologice, a precizat Poliţia Timiş.