Trei sportivi de la Heracle luptă pentru medaliile europene

Trei sportivi de la Heracle luptă pentru medaliile europene

Următoarea competiţie importantă pentru luptătorii de la CS Heracle este Campionatul European U17. În această săptămână, cei mai buni cadeţi de pe „Bătrânul continent” luptă pentru medalii în Sala Polivalentă din Bucureşti.

Printre ei, şi trei sportivi din Republica Moldova care se pregătesc sub comanda antrenorului Roman Zgardan la Vila Heracle din comuna Ghiroda. Este vorba despre Maxim Sarmanov (categ. 51 kg), Bogdan Solonari (categ. 55 kg) şi Mihai Guţu (categ. 80 kg). Luptele greco-romane sunt primele care programează meciuri la europeanul U17.

Ediţia de anul trecut s-a desfăşurat la Samokov (Bulgaria). Atunci, Mihai Guţu a cucerit medalia de argint, iar Maxim Sarmanov pe cea de bronz.

CITEŞTE ŞI: Trifon, eroul Dumbrăviţei, lucrează în construcţii

Cel din urmă obţinuse cu câteva săptămâni înainte şi bronzul european la categoria de vârstă U15, în cadrul competiţiei ce s-a desfăşurat la Sofia (Bulgaria).

Tot la ediţia de anul trecut a CE U17, Alexandru Solovei a devenit campion european, iar Iulian Lungu a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *