Trei meciuri la rând în deplasare. „Leii” din Banat s-au antrenat încă din a doua zi a anului

"Leii" alb-violeți joacă al șaptelea meci consecutiv pe teren străin

Trei meciuri la rând în deplasare. „Leii” din Banat s-au antrenat încă din a doua zi a anului.

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara este prima dintre echipele clubului municipalității care a luat startul în 2024.

„Leii” din Banat s-au antrenat încă din a doua zi a anului, pentru că săptămâna viitoare au programate deja două partide.

CITEȘTE ȘI: Concert Neda Ukraden, în această seară, în Piața Victoriei din Timișoara. Intrarea este liberă

Alb-violeții stau în etapa din Liga Națională de Baschet Masculin de la finalul acestei săptămâni, dar imediat după aceasta se deplasează la Târgu Jiu pentru restanța cu formația locală CSM (marți, ora 17,45, Digi Sport).

Va urma meciul de la București cu Dinamo, tot din Liga Națională, programat vineri, 12 ianuarie, de la ora 17,45 (Digi Sport).

„Leii” din Banat își vor relua apoi și parcursul din Alpe Adria Cup cu un joc în Cehia, cu BC Kolin, miercuri, 17 ianuarie, de la ora 18,30.

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara s-au reunit joi

Ei pregătesc pe plan local partea a doua a sezonului, cu primul meci acasă la 4 februarie, cu CSM Bacău, în etapa a 15-a din Liga Națională, a doua a returului.

De la reunire au lipsit interul Marius Sadoveac și noua achiziție, centrul Giorgi Areshidze, care începând din 10 ianuarie vor evolua la turneul final al Campionatului European, pentru naționalele României și, respectiv, Georgiei.

În schimb, s-a aflat pe parchet Cristian Fenici, operat la genunchi la mijlocul lunii decembrie.

El nu va mai juca până la finalul sezonului, dar a ținut să fie prezent alături de colegii săi. SCM Politehnica va disputa câteva partide de verificare al căror program va fi anunțat în curând.

Rugbiștii reiau pregătirile la 15 ianuarie

Și ei se vor antrena pe plan local, dar nu vor juca nici un meci oficial în primele trei luni ale anului. SCM USV Timișoara va intra în competiție direct cu finala Cupei României, o restanță din sezonul 2023.

De la reunirea programată la mijlocul acestei luni vor absenta jucătorii care vor primi convocare la lotul naționalei pentru partidele programate în februarie în Rugby Europe Championship, listă neanunțată încă de Federația Română de Rugby.

Fundașul Marius Simionescu a suferit o lovitură la mandibulă în ultimul meci al sezonului trecut, finala mică a Ligii Naționale, câștigată cu Steaua, scor 26-8, la București.

El a fost operat în decembrie și nu va putea evolua până în luna martie.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *