Trei lucruri care au intrat în vigoare de la 1 septembrie și trebuie știute de către toţi pensionarii

consilier pensionar

Data de 1 septembrie vine cu modificări în privința pensiilor și medicamentelor compensate. Dacă pentru pensii actul normativ este cel care include rectificarea bugetară, pentru medicamentele compensate s-a făcut unul nou ce a fost publicat luni în Monitorul Oficial.

Trei lucruri pe care trebuie să le știe pensionarii

1. Punctul de pensie urcă cu 14%, la 1442 lei

2. Nivelul indemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) crește la 800 lei, cu 13,63%.

3. Compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari. Guvernul a modificat o Hotărâre din 2009, ce a mai suferit intervenții de-a lungul timpului. Astfel, trebuie știut că, începând cu 1 septembrie, beneficiarii sunt pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari de până la 1.299 lei/lună (anterior era 1.139 lei), indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.

Este vorba de medicamentele din sublista B din HG 720 din 2008. Acolo sunt medicamente precum: Pantoprazolum, Esomeprazolum, Otilonium bromidum și altele.

Sursa: hotnews.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *