Trei documentare – eveniment, de Ziua Timişoarei

Trei documentare - eveniment, de Ziua Timişoarei

Trei documentare – eveniment, de Ziua Timişoarei.

Trei figuri care au schimbat destinul României, trei documentare – eveniment și trei ocazii de a privi istoria dincolo de manuale: de Ziua Timișoarei, Timișoara City Celebration, Cinema Timiș vă invită să intraţi în culisele vieții publice dar și private a trei personaje esențiale din istoria noastră: Regina Maria, Regele Mihai și dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Oferite în dar spectatorilor în cadrul sărbătorii orașului, proiecțiile au intrare gratuită, pe bază de înscriere, și fac parte din Turneul Național de Educație Istorică, iniţiat de producătorul asociat Dan Drăghicescu încă din 2019 şi realizat de Chainsaw Productions, cu sprijinul Băncii Transilvania, al CPI Group și Black Sea Oil&Gas. Proiecțiile sunt susținute Cluburile Rotary din județul Timiș.

Sâmbătă, 1 august, la ora 16, la Cinema Timiş va avea loc proiecţia documentarului realizat în 2018 în regia lui Trevor Poots şi intitulat ”Maria, Inima României”, avându-l ca producător pe John Florescu şi ca narator pe Marcel Iureș.

Pelicula este povestea rolului politic și a interesantei vieți private a Reginei Maria a României.

Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor al României în 1893. Vom vedea cum a condus țara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferința de Pace de la Paris din 1919.

Filmul nu evită aspectele mai puțin strălucitoare ale vieții Reginei. Fiul său, Carol, și-a disprețuit părinții și când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniștii au ajuns la putere, în 1945, au șters-o din istorie.

Tot la Timiş şi tot în 1 august, dar la ora 18, publicul va putea vedea filmul ”Regele Mihai: Drumul către casă ”, regizat de acelaşi Trevor Poots şi creat în 2021. Producător John Florescu, narator Marcel Iureș.

Filmul prezintă povestea dramatică a ultimului suveran al României, Regele Mihai. Un rege care l-a sfidat pe Hitler într-un moment de cotitură al celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a fi apoi detronat și exilat din patria sa de către comuniștii impuși de Stalin.

A treia peliculă din serie, ” Tovarăşu’: gloria, facerea şi desfacerea unui dictator ”, datând din 2024 şi realizată de Trevor Poots, va putea fi vizionată la Cinema Timiş duminică, 2 august, la ora 16, proiecţia diind urmată de un dialog cu invitata momentului, Lavinia Betea – profesor universitar, istoric, biograf și autor al mai multor volume despre epoca comunistă.

Produs de John Florescu şi avându-l drept narator pe Radu Bânzaru, filmul dezvăluie povestea de viață a lui Nicolae Ceaușescu, ajuns de la sărăcie la putere extremă.

Pe parcursul a trei episoade, documentarul surprinde evoluția sa: în prima parte, copilăria și tinerețea chinuită, marcată de lipsuri, singurătate și închisoare; în a doua parte, „ciocanul rece” al pregătirii sale staliniste, care i-a permis să-și consolideze dominația acasă și să seducă superputeri din întreaga lume; la final, anii de nebunie în care „Tovarășu’” strigă la o națiune în care frica se amestecă cu foamea și furia, și care se încheie cu execuția sa, singura sângeroasă din jumătatea de est a Europei.

CITEȘTE ȘI: Concurență acerbă la „Criminalistică”, programul de studii al UVT


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *