
Patru persoane din Timiș au fost prinse cu aproape 5 kilograme de canabis. Trei dintre aceștia au fost reținuți și vor fi prezentați Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat al IPJ Alba, luni, 23 noiembrie 2020, în localitatea Sânandrei, județul Timiș, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au depistat patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 50 de ani, toate din județul Timiș, bănuite de introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
CITEŞTE ŞI: Muncitorul bătut de poliţistul din imagine pentru că nu purta mască: „Ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu ar fi existat cameră de luat vederi?” Video
Din cercetări a rezultat că cei 4 ar fi introdus, în țară, 2,97 kilograme de droguri, prin intermediul unei societăți de coletărie din municipiul Sebeș, cu scopul de a le distribui unor consumatori de droguri din România.
În urma a 4 percheziții domiciliare efectuate în cauză, au mai fost descoperite 1,9 kilograme de canabis, precum și cântare electronice, pungi destinate comercializării drogurilor, telefoane și înscrisuri potrivit cărora o parte din substanțele interzise ar proveni din Spania.
CITEŞTE ŞI: Ce îi așteaptă pe românii din Germania de Crăciun și Revelion
După audierea celor 4 bărbați de către procurorul D.I.I.C.O.T. Alba Iulia, față de 3 dintre aceștia a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Asta da tupeu