Tratamentele cu nămol de turbă de la Geoagiu Băi, reluate după aproape 25 de ani de întrerupere

tratamente namol

Tratamentele cu nămol de turbă, extras din zona ştrandului cu apă termală aflat în staţiunea Geoagiu Băi, au fost reluate, după aproape 25 de ani de întrerupere, procedurile fiind avizate sanitar şi utilizate, în special, în cazul persoanelor care suferă de afecţiuni reumatice, dar şi pentru alte boli sau afecţiuni generate de traumatisme.

‘Nămolul de turbă din Geoagiu Băi este similar celui de la Techirghiol. Procedurile de împachetări cu nămol s-au oprit în 1990 din cauză că au fost solicitate foarte multe avize, pe care am reuşit să le obţinem, în timp. Nămolul extras la Geoagiu Băi este foarte bun pentru sănătate, iar acum, după omologare, va putea fi folosit în procedurile de tratament din toate hotelurile şi pensiunile care au baze de tratament’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul oraşului Geoagiu, Ioan Vălean.

El a explicat că nămolul se extrage dintr-o zonă apropiată ştrandului cu apă termală, după care se pregăteşte pentru a putea fi utilizat în procedurile de tratamente. Acestea vor consta în împachetări, băi la cadă timp de 10 minute sau proceduri de masaj.

‘Dincolo de calităţile sale benefice pentru sănătate, folosirea nămolului de turbă din Geoagiu Băi va permite ca bazele de tratament din staţiune să-şi diversifice serviciile oferite turiştilor care se îngrijesc de sănătate’, a completat Vălean.

Calităţile apelor termale de la Geoagiu Băi sunt cunoscute de acum 2.000 de ani, de pe vremea romanilor.

Staţiunea este amplasată la o altitudine de 350 de metri şi beneficiază de o climă continentală blândă, fără vânt puternic sau geruri mari. Aerul este puternic ozonat, iar apele termale sunt potrivite pentru afecţiuni ale aparatului locomotor, ginecologice, boli de nutriţie, metabolice şi dermatologice.

Mai mult, aerul ozonat şi mereu împrospătat de brizele montane recomandă staţiunea şi pentru tratamentul unor boli ale sistemului nervos, în stări de oboseală, surmenaj, anemii sau nevroze.

voceatransilvaniei.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *