Traseul autostrăzii Timișoara – Belgrad, aprobat de minister, trece peste casele din Moșnița. Panică printre localnici

prote 2

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, a ieșit, ieri, public, alături de primarii comunelor Moșnița Nouă și Bucovăț, Florin Octavian Bucur și Gheorghe Pop, pentru a atrage atenția asupra deficiențelor pe care le prezintă traseul aprobat de Ministerul Transporturilor pentru viitoarea autostradă Timișoara – Belgrad.

Reamintim că, la data de 14 ianuarie 2021, a avut loc, la Instituția Prefectului Județul Timiș, o dezbatere pe această temă cu factorii locali, care au concluzionat că „varianta viabilă și sănătoasă este pe partea de est a Timișoarei, nicidecum pe partea de vest.

De ce pe partea de est? Este mai scurtă și mai accesibilă pentru tot ce înseamnă restul țării de pe autostrada A1 și creează un avantaj din punct de vedere al accesibilității dinspre Aeroportul Traian Vuia. De asemenea, ar fi rezolvată și problema accesibilității timișorenilor la autostradă”.

Stabilit din birou

Cu toate acestea, la 19 martie, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, fost deputat de Timiș în mandatul 2016-2020, anunța: „S-a încheiat analiza multicriterială a studiului de fezabilitate pentru Autostrada Timișoara – Moravița (circa 70 de km lungime), iar acum pot începe investigațiile de teren și proiectarea detaliată. În cadrul proiectului, au fost cercetate 11 variante de traseu.

Toate au fost comparate în cadrul analizei multicriteriale, pe baza unor norme economice și de mediu – 70 la sută a contat criteriul economic și 30 la sută, cel de mediu.

Pe primul loc se află, la mare distanță de celelalte alternative de traseu, varianta 5 (85 de puncte din 100, în timp ce a doua clasată a avut 54 de puncte).

Varianta 5 propune o rută care se desprinde din A1 în zona Remetea Mare, continuă în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc, unde va fi realizat un drum de legătură cu această centură.

De acolo, traseul merge spre sud, pe ruta Jebel – Opatița – Stamora Germană – Moravița, până la granița cu Serbia. Astfel, dăm startul fazei a doua a studiului de fezabilitate care implică investigații detaliate de teren (studiile geotehnic, arheologic, topografic, mediu) și care va fi gata în primăvara anului viitor.

Anul acesta, proiectul beneficiază de alocări de 4,9 milioane de lei de la bugetul de stat, din fonduri europene. A9 Timișoara – Moravița este crucială pentru conexiunea vestului țării cu Serbia și, mai departe, la rețeaua rutieră din Balcanii de Vest, respectiv din sudul Europei”.

Nu le pasă de oamenii locului

Traseul declarat câștigător nu a ținut cont de popunerile din teritoriu, iar reacția vicelui Proteasa a venit rapid: „Traseul autostrăzii Timișoara – Belgrad anunțat contravine punctului de vedere exprimat de către Consiliul Județean Timiș și ignoră consultarea unităților administrative teritoriale afectate de viitoarele lucrări.

Principalul motiv pentru care acest traseu nu este dorit în teritoriu vizează parcurgerea unor zone cu locuințe construite și locuite cu infrastructură nouă de rețele tehnico-edilitare, varianta propusă aflându-se la doar 100 de metri de intravilanul vechi al localității Moșnița Nouă.

De asemenea, traseul propus de minister pune în pericol finanțarea europeană prin programul operațional POIM privind construirea a peste 14 km de rețea de apă și a peste 9 km de rețea de canalizare.

În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș voi relua punctul de vedere instituțional deja exprimat, în favoarea cetățenilor, și mă voi adresa Ministerului Transporturilor pentru clarificări.

Proiectul în sine este unul bun și se bucură de susținerea Consiliului Județean și a primăriilor vizate, însă traseul trebuie adaptat realității de pe teren, altfel acesta se va bloca.

E important să pornim cu un start corect (nu după hărți neactualizate de 15 ani de zile) și să fie luate în considerare punctele de vedere ale comunităților locale”.

Panică printre localnici

Alexandru Proteasa a subliniat, ieri, că se dorește adoptarea, din start, a unei soluții viabile, fără ca dezbaterea să capete o conotație politică.

El a prezentat mai multe probleme din caietul de sarcini, subliniind că nu s-au respectat anumite elemente din proiect.

„Este un studiu superficial, care nu a fost bine documentat și care afectează nu câteva construcții, ci foarte multe. Ministerul Transporturilor poate întoarce etapa 1 a studiului, de analiză multicriterială, fără absolut nici un cost, totul pe cheltuiala proiectantului”, a spus Proteasa.

În propunerea de traseu aprobată cu entuziasm de fostul deputat de Timiș nu s-a ținut cont nici de Planul de amenajare a teritoriului județului Timiș, unde este prevăzut traseul spre Belgrad, mult îndepărtat față de cel propus, nici PUG-ul comunei Bucovăț, aprobat încă din 2009, și nici PUZ-ul cu caracter director al comunei Moșnița Nouă, aprobat încă din ianuarie 2005. Cele două documente menționate au stat la baza a tot ce înseamnă dezvoltarea celor două comune de lângă Timișoara.

Primarul din Moșnița Nouă a declarat că a depus la CJT un memoriu legat de acest traseu, semnat de toți consilierii locali, indiferent de culoarea politică. „Ne interesează o variantă bună, plecată de la bun început sănătos.

Este un traseu care trece prin locuințele oamenilor și care a creat foarte multă panică în comunitatea noastră. Indiferent cum l-am translata, există foarte multe PUZ-uri avizate pe acest traseu, locuințe deja construite, intabulate, sunt sute de astfel de unități locative și nu putem agrea acest traseu.

Avem o hotărâre de consiliu local care avizează PUG-ul în forma actuală, iar noi ținem cont cu strictețe de el”, a explicat Florin Octavian Bucur.

„Am depus un memoriu semnat de 100 de cetățeni, adică 5-10 la sută din locuitorii din Bucovăț. Autostrada trece prin patru case și pe lângă alte 70, afectându-le structura de rezistență. Trebuie să ajutăm cetățenii și să găsim o altă variantă, care să nu le pericliteze casele și sănătatea. Aștept o altă variantă de traseu care să nu ne afecteze localitatea”, a spus și primarul Bucovățului, Gheorghe Pop.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor sunt solicitați să vină pe teren și să studieze realitatea aflată dincolo de studii și fotolii călduțe.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *