Transportatorii români amenință cu blocarea vămilor cu Ungaria

Ungaria. Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj, în 22 şi 23 octombrie

Transportatorii trag un semnal de alarmă cu privire la situaţia din ultimele zile de la frontiera cu Ungaria, unde camioanele aşteaptă în coloane care au ajuns la un record de 25 de kilometri, una dintre cele mai mari asociaţii de profil pregătind ample proteste, cu blocarea punctelor de trecere inclusiv pentru traficul uşor.

Reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) Arad au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că se confruntă cu cele mai mari probleme de până acum privind tranzitarea frontierei cu Ungaria şi că s-a ajuns „la cozi de camioane record, de 25 kilometri, şi la timpi de aşteptare cum nu s-au mai înregistrat în ultimii ani”.

Ei acuză un „exces de zel” din partea autorităţilor ungare, care, de la 1 noiembrie, fac verificări mai amănunţite asupra automarfarelor, care conduc la timpi mari de aşteptare şi la formarea de coloane la punctele de frontieră.

„Şoferii noştri ne-au spus că trec repede de controlul poliţiştilor de frontieră români, la ieşirea din ţară, însă partea proastă este că poliţiştii maghiari fac exces de zel. Nu neapărat prin a controla marfa sau documentele, ci şi prin a controla dacă sunt plătite toate taxele pentru Ungaria. Cei care sunt găsiţi în sistem cu diverse probleme primesc amenzi drastice, dar toate aceste proceduri cresc exagerat timpii de aşteptare la fiecare camion”, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele APTE 2002, Dorin Pop.

Citește mai mult AICI


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Transportatorii români amenință cu blocarea vămilor cu Ungaria

  1. Autostrazile ungare pleznesc de aglomerare din cauza traficului greu. Nu numai ca sunt pline cu camioane, dar aceste camioane depasesc continuu si creeaza o situatie foarte proasta pentru toata lumea. Zilele trecute se putea circula din nou normal, deci e clar ca traficul greu care acum e franat la vami este cauza. Traficul international de tranzit nu mai are ce cauta pe autostrazi. Tot ce e tranzit ar trebui urcat pe tren pana in tara de destinatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *