Traian Stoia, pe făraș?

Traian Stoia

Viceprimarul PSD Traian Stoia a fost cel care a înclinat balanța la votarea bugetului Timișoarei. Dacă pesedistul s-ar fi opus, așa cum au făcut-o colegii săi de partid, bugetul ar fi picat, punându-l pe Nicolae Robu într-o postură neplăcută.

Cum însă Stoia a mers pe mâna primarului, bugetul a trecut, dar a apărut și legitima întrebare referitoare la viitorul politic al viceprimarului pesedist. Ce șanse mai are Stoia în PSD, atâta vreme cât a votat împotriva partidului?

În mod normal, ”viitorul lui Stoia” (contradicție în termeni, având în vedere vârsta onorabilă a viceprimarului) e compromis în PSD. În politică, însă, există mereu nuanțe, reevaluări și repoziționări, așa că nu ar fi de mirare ca episodul să fie dat uitării.

Sebastian raducanuTotuși, Sebastian Răducanu, președintele PSD Timișoara, spune că poziția lui Traian Stoia nu a fost normală, motiv pentru care gestul său va fi analizat în cadrul unei ședințe de conducere a PSD Timișoara, care va avea loc luni.

”Deși am primit târziu bugetul, noi am lucrat pe el. Am venit cu amendamente, s-a lucrat în echipă și era normal să votăm tot în echipă. Toți consilierii locali au făcut ceea ce au spus că o să facă, mai puțin domnul Stoia. Cu siguranță, atitudinea sa va fi pusă în discuție. M-au sunat oameni din departamentele economic și social, care nu înțelegeau ce se întâmplă. Nu e normal ce a făcut domnul Stoia. Eu am fost la ședința de plen și am văzut ce s-a întâmplat, dar vreau să văd ce l-a motivat pe Traian Stoia să aibă o cu totul altă poziție”, a declarat Sebastian Răducanu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Traian Stoia, pe făraș?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *