Traian Băsescu îşi scrie autobiografia

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat că îşi scrie autobiografia. Într-o intervenţie la B1 TV, în dialog cu Mihai Tatulici, Băsescu a mărturisit că va scrie o carte despre viața lui, din care toată lumea va putea afla adevărul despre el.

„Am să vă dau eu să citiţi cartea despre mine, atunci când o să o termin, și atunci veți afla adevărul. În scris și vorbit fac tot atâtea greșeli de limbă română câte faceți și dumneavoastră. În liceu am avut profesori de gramatică excepționali, știu cum se despart cuvintele, știu cum se scrie m-am”, a declarat Traian Băsescu.

Referitor la cartea scrisă de Adriana Săftoiu despre perioada în care Băsescu a fost președinte, fostul șef de stat a subliniat că nu a încheiat nicio înțelegere secretă cu un om politic sau partid și că nu i se poate imputa acest lucru.

„Nu există om politic care să îmi poată imputa ca în cei 20 de ani de politică, dintre care 10 președinte, care să poată spune că am avut o înțelegere secretă cu vreun partid sau om politic. Toate înțelegerile pe care le-am făcut, le-am făcut publice”, a subliniat Băsescu la B1 TV, potrivit romanialibera.ro.

stiripesurse.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns