Reabilitări cu cântec la Colegiul Naţional „C.D. Loga” şi la Liceul „N. Lenau”

Cursurile au fost suspendate la ”Loga”, după ce zeci de elevi și profesori au ajuns la spital

La două licee din Timişoara se execută lucrări de reabilitare, însă şansele ca renovările să se finalizeze la termenele stabilite în proiecte sunt minime.

Constructorii dau vina pe Primăria Timişoara, iar reprezentanţii acestei instituţii spun că… trebuie respectată legea. În aceste condiţii, e posibil ca elevii de la „Loga” să studieze tot la Grupul Şcolar „Tudor Tănăsescu”, iar situaţia celor de la „Lenau” rămâne incertă, pentru că Universitatea Politehnica din Timişoara nu le poate oferi spaţii pentru anul şcolar 2015- 2016.

Teoretic, în luna octombrie, lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional „C.D. Loga” ar trebui să fie finalizate, însă practicactivităţile nu sunt în grafic. De aproape două luni, constructorul a încetat să mai lucreze. Maria Ştefan, directoarea colegiului, ne-a declarat:

„Ştiu că a fost suspendat contractul de desfăşurare a lucrărilor, fiind necesare unele reproiectări. Nu am mai văzut nici un muncitor de mult timp. O să se lucreze la toamnă, pe ploaie, în loc să se muncească acum, când vremea e prielnică. Am mutat ditamai şcoala şi, din cauza Primăriei Timişoara, stăm şi ne uităm! Potrivit proiectului, lucrările ar trebui să fie finalizate până în luna octombrie, însă nici după cele mai optimiste calcule acestea nu se vor termina la data preconizată. Nu cred că primăria, beneficiarul lucrării, nu poate face ceva pentru reglementarea situaţiei.

Nu ştiu de ce se bate pasul pe loc. În urmă cu mai bine de o lună, constructorul s-a plâns că nu a fost plătit pentru lucrările efectuate, că a fost nevoit să pună bani din buzunar şi, colac peste pupăză, la lemnărie i s-ar fi găsit şi o bacterie, după ce în prealabil ar fi tratat grinzile cu substanţe speciale”.

AFLĂ DETALII ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ DE LUNI, 20 iulie, A COTIDIANULUI RENAŞTEREA BĂNĂŢEANĂ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *