Tragedie pe autostradă! Un bărbat de 44 de ani a murit după ce a căzut de pe un pod înalt de 12 metri

accident autostrada 24

Un bărbat în vârstă de 44 de ani și-a pierdut viața sâmbătă dimineața după ce a căzut în gol 12 metri de pe un pod al Autostrăzii Transilvania. Echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut să-i salveze viața.
Mașina cu care circula bărbatul pe Autostrada Transilvania, pe sensul de mers Gilău – Turda, s-a defectat pe podul de la kilometrul 16, în jurul orei 4.

Platforma legată de maşină a intrat în balans şi s-a desprins rămânând imobilizată, cu un autoturism pe ea, pe a doua bandă de mers. Bărbatul a sunat la administratorul drumului şi a cerut sprijin pentru scoaterea platformei de pe calea de rulare a autostrăzii şi pentru semnalizarea corespunzătoare a zonei, scrie ebihoreanul.ro.

Echipa care a ajuns pe A3, pentru a semnaliza defecţiunea, a oprit pe sensul de mers Turda – Gilău, iar bărbatul a vrut să treacă de pe un sens pe altul.

Din cauza întunericului, bihoreanul nu a realizat că se află pe viaduct şi nu a văzut spaţiul gol care exista între cele două sensuri de mers pe acel pod al autostrăzii. Bărbatul s-a prăbuşit în gol de la o înălţime de peste 12 metri şi a murit, notează aceeași sursă.

La lumina zilei, poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit aceleiași surse, potrivit ebihoreanul.ro.

Foto: ziarulclujean.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *