
Familia muzicii populare și de petrecere din Arad este în doliu. Asta după ce familia saxofonistului arădean Adrian Creciunescu a fost lovită astăzi de o tragedie cum nici un părinte nu își poate imagina. E cea mai grea lovitură pe care i-o poate da viața unui părinte. Unei mame. Unui tată.
Nimic nu părea să anunțe o astfel de tragedie în familia soților Adi și Roxana Nicoleta Creciunescu. Acum mai puțin de două luni, pe 13 martie, fetița lor, Zarra, împlinea un anișor. Era cea de-a doua fiică a soților Creciunescu. „Cel mai frumos cadou de la Dumnezeu” – așa cum scria Roxana Nicoleta pe pagina ei de Facebook, atunci când micuța împlinise primul an din viața ei, scrie specialarad.ro.
Zilele trecute micuței i s-a făcut rău dintr-o dată și a fost dusă de urgență la spital. A ajuns la Timișoara, acolo unde a fost operată de un hematom. Astăzi însă, micuța s-a stins în brațele medicilor timișoreni.
Dumnezeu a iubit-o atât de mult, că a chemat-o la el, să stea printre îngeri…
Nouă ne rămâne doar să le transmitem condoleanțe soților Creciunescu și să fie tari, fiindcă micuța lor va fi cu ei întotdeauna!, potrivit specialarad.ro.