TRAGEDIA din Colectiv: O aeronavă NATO transferă 10 pacienţi în Marea Britanie şi Norvegia

aeronava NATO

Zece răniţi în incendiul de la clubul Colectiv vor ajunge în această noapte în spitalele din Marea Britanie şi Norvegia, aeronava NATO care asigură transportul pacienţilor decolând de pe aeroportul Otopeni.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat duminică seara că au intervenit modificări în privinţa răniţilor care vor fi transportaţi cu aeronava NATO, astfel încât vor pleca doar 10 pacienţi în Marea Britanie şi Norvegia, iar în Finlanda nu va mai fi transportat niciun rănit, deocamdată.

Potrivit lui Arafat, modificările au avut loc ca urmare a înrăutăţirii stării de sănătate a unora dintre cei 12 pacienţi aflaţi pe lista iniţială.

Astfel, pacientul care urma să ajungă în Finlanda va rămâne în Marea Britanie şi în Norvegia va merge doar un pacient.

„Pacienţii pe care voiam să-i luăm erau în total 12. Nu mai luăm 12. Statea a doi dintre ei s-a deteriorat. Au rămas 10, iar aceştia vor pleca în Marea Britanie şi in Norvegia. Pacientul care trebuia să meargă in Finlanda va rămâne în Marea Britanie”, a declarat Raed Arafat.

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *