Traficul din Timișoara, sufocat de imberbii de la primărie

traficul

Traficul din Timișoara, sufocat de imberbii de la primărie

E nebunie totală în toată Timișoara. Se circulă extraordinar de greu, de fapt mai mult se stă, într-atât de infernal este traficul în oraș.

Nu are rost să mai amintim câte suduieli, înjurături și claxoane se aud, șoferii fiind exasperați de o situație care pare desprinsă din altă lume.

Este incredibil cum s-a ajuns la un asemenea fenomen pe care mulți nu și l-ar fi imaginat în Timișoara care se pregătește să devină Capitală Europeană a Culturii.

Peste tot e spart, e plin de indicatoare care avertizează că trecerea e oprită, dar nu s-au creat rute alternative, așa cum ar fi fost firesc.

trafic timisoara5

Și în vemea în care orașul a fost condus de alte administrații au existat lucrări de infrastructură (ele sunt binevenite, asta e evident), dar au fost create variante de circulație astfel încât traficul să nu fie paralizat.

Cel puțin la orele dimineții și după masa, când ies majoritatea timișorenilor de la serviciu, nu se mai poate circula, fie că vobim de Calea Buziașului, Calea Șagului sau zona de nord a orașului, unde e un haos total.

Se pierde timp enorm, se consumă mult combustibil, care e foarte scump, lumea se umple de nervi, în timp ce imberbii de la Primăria Timișoara sunt preocupați doar de imagine, de promovarea clientelei din USR și de propriile afaceri.

CITEȘTE ȘI: 1,45 milioane de euro un apartament în România. Ce imobil îți poți cumpăra pe Coasta de Azur cu această sumă (video)

Nu există nici o viziune privind dezvoltarea orașului, totul se face din prostie sau în funcție de intersele de partid.

Astea sunt ”calitățile” celor care conduc Primăria Timișoara: incompetența și setea de înavuțire cât mai rapidă.

trafic timisoara4 1

Ce dovadă mai mare să avem, când vedem că problemele din trafic se suprapun peste altele care macină Timișoara și o fac să își piardă zilnic din atractivitatea cu care eram obișnuiți; mizeria generalizată, lipsa căldurii, un regulament de parcare făcut ca la clasa a patra și multe alte idioțenii cu care administrația Dominic Fritz ne-a obișnuit.

Și mai trist este că acest amatorism a fost girat (pe bani buni, se pare) de elemente din elita orașului, care ne-au intoxicat la greu cu apariția mesianică a oamenilor noi.

Acum, nu mai putem face mare lucru, doar să claxonăm.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Traficul din Timișoara, sufocat de imberbii de la primărie

  1. acum putem doar sa claxonam, dar in 2024 putem iesi mai multi la vot sa scapam de panaramele astea care „conduc” acum orasul

  2. Si credeti ca 1 om e de vina pt tot ? :)) Duceti-va copiii la scoala din zona, chirie langa servici, home office, bicicleta… Majoritatea masinilor sunt doar cu soferi in ele..trebuie sa vrem si noi nu numai Fritz.. optati pt transport in comun ( chiar daca e rau, se va imbunatati), parcare nu la usa cortului ( 5000 pasi pe zi = 2km.. chiar ) , etc. Sau le-am epuizat pe toate si doar primarul poate sa impinga stavilarul..articol de 2 lei pt pupulatie chiar mai ieftina

  3. Chestia cu votu’ este cogeamite păcăleala, scapi de panaramele astea și pui alte panarame, mare căcat………..!!!

  4. Sugestii: revenirea la limita de 70 km pe oră pe Rebreanu, Buziasului…; eliminarea semafoarelor care blochează, în loc să fluidizeze sau puse pe intermitent.

  5. Dirijarea si fluidizarea traficului rutier este in sarcina unor ,,oameni ai legii ,, care la orele de virf si in punctele critice , in anumite intersectii , unde ar trebui sa dirijeze circulatia rutiera au in fisa postului aceste aspecte,dar care de vreo 20 de ani au alte preocupari mai importante , se vede ca sint foarte secrete de aceea nu sint cunoscute si din cind in cind mai dau amenzi.
    In rest lipsesc cu desavirsire din peisaj.
    Oare pentru ce primesc salariile , pentru care activitati ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *