Trafic restricţionat temporar pe teritoriul Ungariei

autocamioane spre vama

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră că în perioada 19.05.2018 ora 23.00 (ora României) – 21.05.2018 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei este restricţionată circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, deoarece credincioşii catolici sărbătoresc Rusaliile.

În această perioadă, informează arq.ro, şoferii automarfarelor vor staţiona în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice în ţara vecină.

Poliţiştii de frontieră români cooperează cu autorităţile de frontieră din Ungaria, în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ pentru acest tip de mijloace de transport.

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt. De asemenea, recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line pentru autoturisme şi autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *