Trafic periculos în Calea Șagului

Mai multe artere principale din Timișoara au fost transformate, în ultimele săptămâni, în adevărate șantiere, din cauza lucrărilor la sistemul de management al traficului și monitorizare video, un proiect european care le promite șoferilor undă verde.

Au fost brăzdate de șanțuri și gropi bulevardele Take Ionescu și Revoluției, unde se găsesc semafoare din 20 în 20 de metri, iar în sensul giratoriu din Piața Iuliu Maniu vreo zece astfel de dispozitive au stârnit mirarea tuturor celor care le-au observat. Piața Mărăști a avut parte de un tratament asemănător.

Contrar așteptărilor, una dintre cele mai solicitate intersecții din Timișoara, care figurează și pe lista celor în care trebuie montate semafoare noi, a rămas fără nici un fel de stopuri.

Vestea care va bucura milioane de români

Este vorba despre Piața Veteranilor, aflată la intersecția dintre Calea Șagului și strada Ana Ipătescu, unde, înainte de începerea proiectului de prelungire (inutilă, până acum) a liniei tramvaiului 7, existau patru semafoare.

Artera este foarte solicitată, un număr impresionant de autovehicule de toate tipurile, inclusiv de mare tonaj, traversând-o zilnic. De la o vreme, însă, tot traficul se desfășoară doar după buna cunoaștere a regulilor din Codul rutier, ceea ce nu inspiră prea multă siguranță, mai ales pentru pietoni.

Utilizatorii Facebook vor trebui să instaleze o nouă aplicaţie pentru a-şi păstra fotografiile

Aceștia traversează Calea Șagului strecurându-se printre tiruri, cu speranța că șoferii acestora stau bine cu vederea și cu… frânele. Locuri pentru montarea semafoarelor există, dar dispozitivele lipsesc.

trafic Timisoara

Mai mult, între trecerea de pietoni și stația de autobuz spre oraș, un șanț nu a fost bine astupat și se adâncește pe zi ce trece, provocându-le serioase probleme șoferilor, care se străduiesc să-l evite. Un morman de pământ și resturi de asfalt tronează în colțul străzii și nu deranjează pe nimeni. De fapt, de ce ar deranja, că doar nu se află în centrul orașului?


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Trafic periculos în Calea Șagului

  1. …si totusi au aparut si acolo semafoarele, desi asta iarna nu erau pe lista. cred ca vom avea cea mai mare densitate de semafoare pe kilometru de strada.

  2. nu stiu ce film a vazut d.d., dar in piata veteranilor nu au existat si nici nu sunt prevazute semafoare.

    in rest, situatia santierelor de pe drumurile din Timisoara este mai prosata decat se poate descrie in cuvinte.

    si autoritatile tac fara a face nimic. ma apuca greata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *